În data de 28 septembrie 2026, la Centrul Multifuncțional pentru Copil și Familie „Sf. Ana” din Chișinău, s-a desfășurat evenimentul de totalizare organizat în cadrul proiectului „Comunitate și Comuniune”, implementat în perioada decembrie 2025 – septembrie 2026.
Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Antonie, Mitropolitul Basarabiei, reunind reprezentanți ai comunităților implicate în proiect, preoți și coordonatori ai activităților desfășurate pe parcursul perioadei de implementare.
În cadrul întâlnirii a participat și Pr. Ilarion Mâță, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, care a avut calitatea de facilitator și formator în cadrul proiectului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Programul a debutat cu înregistrarea participanților și o sesiune de bun venit, urmată de deschiderea oficială și prezentarea progresului realizat în perioada decembrie 2025 – septembrie 2026. Ulterior, Părintele Ilarion Mâță a susținut sesiunea dedicată formării, ghidării și lucrului cu preoții implicați în proiect.
Un alt moment important al întâlnirii l-a constituit prezentarea activităților desfășurate în cadrul proiectului, fiind evidențiate experiențele unor comunități parohiale din Republica Moldova. Au fost prezentate inițiative precum „Magazinul social”, „Graiul instrumentelor” și Clubul de muzică, precum și alte activități cu caracter social și comunitar.
Programul a continuat cu o sesiune de discuții și schimb de experiență, moderată de Părintele Ilarion Mâță, în cadrul căreia participanții au avut posibilitatea de a reflecta asupra activităților desfășurate, a rezultatelor obținute și a modalităților de dezvoltare a colaborării și implicării comunitare.
Evenimentul s-a încheiat cu formularea principalelor recomandări și a pașilor următori, precum și cu un moment de socializare între participanți.
Prin activitățile desfășurate, proiectul „Comunitate și Comuniune” a urmărit consolidarea implicării comunităților parohiale în activități sociale, educaționale și de sprijin, precum și dezvoltarea colaborării și a schimbului de experiență dintre preoți și comunitățile pe care aceștia le păstoresc.
Negru Gheorghe



