Preoți și credincioși moineșteni au participat la procesiunea ”Calea Luminii”
Așa cum ne-au obișnuit, și anul acesta, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, credincioşii moineşteni au participat în prima zi de Paşti la procesiunea “Calea Luminii”, ajunsă la a patra ediţie. Astfel, la Catedrala ”Nașterea Maicii Domnului”, s-a săvârșit de preoții prezenți, coordonați de părintele protopop Costel Mareș, Vecernia Învierii Domnului sau “A doua Înviere”, după cum este cunoscută în popor. În cadrul slujbei, s-a rostit Sfânta Evanghelie în mai multe limbi, s-a cântat în sobor imnul ”Ziua Învierii!”, iar la sfârșit, părintele protopop a ținut un cuvânt de învățătură subliniind mesajul și esența sărbătorii Învierii Domnului. Mai apoi, s-a pornit în procesiune de la Catedrala “Naşterea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae” spre biserica “Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”, participanții purtând în mâini Icoana Învierii și candele aprinse, intonând cântările specifice sărbătorii pascale.
La biserica “Sfântului Mare Mucenic Gheorghe” s-a adus un prinos de mulțumire Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile primite.