Procesiunea "Calea Luminii", la Ediția a XI-a, în Protopopiatul Moinești

Cu binecuvântarea ÎPS Ioachim, în prima zi de Paști, în catedrala cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Moinești, cu sufletele pline de bucurie și lumină pascală s-a oficiat Vecernia din Duminica Paștilor de către părintele protoiereu Costel Mareș, dimpreună cu un sobor luminos de preoți și credincioși:
 „Sărbătoarea Învierii Domnului este întotdeauna izvor de mare bucurie duhovnicească. Este sărbătoarea care revarsă în sufletele noastre curățite de perioada de post premergătoare, Har din belșug din Lumina cea nesfârșită a învierii lui Hristos."

După sluba Vecerniei, preoții, autoritățile locale și credincioșii, având Icoana Învierii, au pornit în sunetul clopotelor și al cântărilor pascale spre Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” în frumoasa procesiune „Calea Luminii”.
Aici, pe scena amenajată în apropierea lăcașului de cult, în ciuda vremii mohorâte, s-au înălțat rugăciuni pline de nădejdea Învierii pentru eroii, ctitorii și toți cei adormiți din municipiului Moinesti


În încheierea evenimentului, părintele protopop Costel Mareș  a mulțumit tuturor credincioșilor pelerini pe Calea Luminii, dar și autorităților locale, prezente la procesiune, pentru sprijinul acordat de fiecare dată la solicitările făcute, și a transmis tuturor celor prezenți sărbători cu pace, cu liniște și cu lumină în suflete.