În ziua de 19 Martie 2023, Duminica a III-a din Postul Mare, “a Sfintei Cruci”, în Protopopiatul Onești, s-a desfășurat, deja, tradiționala procesiune „Bucură-te Sfântă Cruce, păzitoare a creștinilor” și “Marșul pentru viață” - specific evenimentelor din luna martie - luna pentru viață.
Având binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, evenimentul a debutat la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Onești, unde preoți și credincioși, sub protia părintelui protopop Ioan Bârgăoanu, au săvârșit Acatistul „Sfintei Cruci”.
În parteneriat cu administrația locală, dar și cu departamentele de Poliție și de Jandarmerie, care au asigurat buna desfășurare a evenimentului, cei prezenți au pornit într-o procesiune pe Bulevardul Republicii către Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din municipiu. Preoții și enoriașii din parohiile Protopopiatului Onești, având sfinte cruci în mâini, au mărturisit credința în puterea sfintei și de viață făcătoarei Cruci, făcând popasuri la intersecții unde s-au rostit pericope evanghelice și ectenii speciale. S-au adăugat tineri voluntari ai ATOR Onești și ai Asociaței “Suroti” din Mănăstirea Cașin, care au dinamizat frumosul și taina trăirii creștine prin port și promovarea “pro viață”.
În sunet de clopot, procesiunea a fost întâmpinată la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh”, unde s-au săvârșit rugăciuni de binecuvântare pentru cei prezenți, iar la final părintele protopop Ioan a ținut un cuvânt de învățătură, marcând importanța Sfintei Cruci în viața credincioșilor, dar și a evenimentului Pro Vita, evidențiind binecuvântarea vieții în sânul familiei și al Bisericii, ca dar neprețuit al lui Dumnezeu, oferit lumii din mare Sa iubire.