Miercuri, 5 august, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Comănești, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal.
În ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Comănești, Protopopiatul Moinești, cu prilejul hramului acestei oaze de spiritualitate din Eparhia Romanului și Bacăului. Din soborul slujitorilor care au însoțit în rugăciune pe Preasfinția Sa au făcut parte preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae Dănilă, exarhul schiturilor și mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, preotul Ilche Micevski Ignat, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Macedonia de Nord, preacucernicul părinte Gliga Marian, inspector eparhial, preacuvioși părinți egumeni și stareți de la schiturile și mănăstirile eparhiei, precum și preacucernici părinți de la parohiile din zona Comăneștiului.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra obștii acestei mănăstiri și asupra pelerinilor prezenți la sărbătoarea hramului, dar și rugăciuni de pomenire a ctitorilor așezământului monahal, trecuți în odihna lui Dumnezeu.
La momentul liturgic specific, monahul Nicolae Iancu a fost hirotonit în treapta de ierodiacon pe seama Mănăstirii „Sfântul Ștefan cel Mare”, Slănic.
În cuvântul adresat preoților și pelerinilor prezenți, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a vorbit despre chemarea de a urma lui Dumnezeu (Matei 16, 24), care este adresată nu doar călugărilor și nevoitorilor din mănăstiri și schituri, ci tuturor creștinilor:
„Poate-ați crede că această chemare este adresată monahilor, pentru că se găsește în slujbele rânduielilor de consacrare a celor care urmează calea monahală. Urmarea lui Hristos însă este chemarea pe care o avem în față toți deopotrivă, mici și mari, tineri sau bătrâni, călugări, preoți de mir, oameni obișnuiți și toți creștinii în general. Tuturor ni se adresează Mântuitorul atunci când spune De voiește cineva să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie. Într-adevăr, călugării au găsit ca această cale a urmării lui Hristos să o exprime într-un mod mai radical, prin lepădarea cu totul de lume și urmarea căii aspre a nevoințelor. Însă a trăi și a fi un bun creștin trebuie să recunoaștem că nu este o cale facilă nici pentru oamenii obișnuiți”.
Totodată, Preasfinția Sa a adus în actualitate semnificațiile duhovnicești ale lepădării de sine, chemare dumnezeiască ce se referă în mod deosebit la jertfirea sinelui:
„Este firesc să credem că a-L urma pe Hristos presupune să ne lepădăm de păcate. Se pare însă că adevăratul tâlc al Evangheliei nu se referă la acest lucru. A te lepăda de sine, în tâlcuirea părinților filocalici, a Sfântului Isaac Sirul, este a te lepăda de comoditățile și de ceea ce aparține sinelui nostru. Dacă ne lepădăm de păcate, noi nu le lepădăm de sine, ci doar de ceea ce ne împiedică și este potrivnic voii lui Dumnezeu. Deci ce înseamnă să ne lepădăm de sine? Să jertfim ceva din sinele nostru, ceva din ceea ce ne place nouă, ceva din ceea ce ne este necesar chiar vieții. Înseamnă a aduce lui Dumnezeu o jertfă din cele ale noastre. De aceea este foarte greu acest cuvânt. Și este adresat de Mântuitorul ca o invitație și nu neapărat ca o poruncă imperativă. Urmarea lui Hristos este o chemare și este o invitație de a-L găsi pe Dumnezeu. Însă această chemare presupune alegerea de a jertfi și noi ceva. Ori de câte ori fac o nevoință, înseamnă că împlinesc o privare din cele ale sinelui. Noi abia atunci începem să înțelegem și să împlinim cuvântul lui Hristos”.
De asemenea, Preasfinția Sa a subliniat faptul că lepădarea de sine este o nevoință duhovnicească prin care creștinii actualizează în viața lor chenoza Fiului lui Dumnezeu Care S-a smerit pe Sine luând chip de om. Unul dintre sfinții care a împlinit în viața sa această nevoință duhovnicească a fost și Sfântul Ioan Iacob, ocrotitorul așezământului monahal de la Comănești:
„Sfântul Ioan Iacob a înțeles și a trăit această chemare a lui Hristos. El s-a lepădat de sine cu adevărat. Sinele său a fost redus la atât de puțin. A trăit aproape fără nimic din cele omenești. Doar strictul necesar. Hrana și îmbrăcămintea și lipsa oricărui confort le-a îmbrățișat pentru a plăcea și a-L urma pe Hristos. Această urmare însă n-a fost o chinuire în zadar. Pentru că, dragii mei, se mai pune o întrebare. De ce ar fi Dumnezeu bucuros ca noi oamenii să facem aceste acte de privațiune? De postire, de priveghere, de milostenie și celelalte. Oare strălucește mai mult Dumnezeu când noi suntem flămânzi? Oare hainele Lui de slavă se îmbogățesc când noi suntem lipsiți de ele? Nu, dragii mei. De altfel, toate sunt ale lui Dumnezeu. Însă atunci când noi facem o jertfă și renunțăm la ceva din ceea ce ne-ar fi necesar și firesc nouă din sinele nostru, noi atunci Îl limităm puțin pe Hristos, care S-a lepădat pe Sine, a lepădat slava și frumusețea și taina Dumnezeirii și s-a pogorât aici între noi, oamenii, pe acest pământ. Deci atunci când noi înțelegem acest cuvânt și acceptăm să pornim pe urma lui Hristos, lepădându-ne de sine, noi de fapt Îl imităm pe Dumnezeu. Deci iată cum a ascuns în această poruncă Dumnezeu taina renașterii și reîntoarcerii noastre, acolo unde am fost chemați să fim și anume părtași ai slavei lui Dumnezeu”.
În încheierea cuvântului său, Preasfințitul Părinte Teofil a îndemnat pe cei prezenți să urmeze exemplul de viețuire a Sfântului Ioan Iacob, ocrotitorul Mănăstirii, aducând jertfă lui Dumnezeu, fiecare după puterea sa, pentru a câștiga darurile duhovnicești prin care omul poate ajunge la asemănarea cu Dumnezeu:
„De aceea, mesajul Sfântului Ioan Iacob pentru noi cei de astăzi, într-o lume a tuturor posibilităților, este să ne lepădăm de sine. Să facem și noi o mică jertfă pentru Dumnezeu. Și când facem acest lucru, atunci vom câștiga înzecit și mai ales vom câștiga pacea și harul de care avem nevoie ca să ne asemănăm din nou cu Dumnezeu. Pentru că de aceea am fost noi zidiți la început. Nu ca să ajungem în mormânt, ci ca să strălucească în noi fața și harul lui Dumnezeu”.
La final, preacuviosul părinte protosinghel Amfilohie brânză, duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, a vorbit despre câteva aspecte ale identității credinței ortodoxe care are în centrul cultului prezența Mântuitorului Iisus Hristos și despre lucrarea duhovnicească a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, mulțumind totodată Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul pentru cuvântul de învățătură și pentru slujirea arhierească, binecuvântări revărsate asupra nevoitorilor mănăstirii în această zi de sărbătorire a ocrotitorului așezământului monahal.
