În perioada 24-25 aprilie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a fost prezent în familia mare a Așezământului social – filantropic de la Hârja și în comunitățile parohiale de pe Valea Oituzului.
Vineri, 24 aprilie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vizitat Parohia Grozești – Oituz, județul Bacău, întâlnindu-se cu preoții slujitori ai parohiei și credincioșii din această zonă, a vizitat Biserica Parohială, luând act de stadiul lucrărilor de construcție și a oferit sfaturi referitoare la soluțiile optime pentru continuarea acestora. A felicitat apoi pe părinții slujitori pentru râvna și perseverența cu care slujesc în această parohie, pentru programele liturgice și catehetice foarte bine adaptate nevoilor spirituale și duhovnicești ale comunității din Oituz.
A urmat vizita la Schitul „Sf. Împărați Constantin și Elena”, ctitorit de domnul Constantin Codreanu unde s-a întâlnit cu obștea schitului, ctitorul și muncitorii de la șantierul bisericii și de la corpul de chilii. Pictorii au fost îndrumați de ierarh să continue lucrările conform erminiei și a rânduielilor iconografice, iar ceilalți lucrători și ostenitori au fost binecuvântați și sfătuiți să continue munca frumoasă și rodnică depusă până acum la acest Așezământ monahal.
La Parohia Poiana Sărată, cea care se învecinează cu județul Covasna, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost prezent pe șantierul taberei de tineret a parohiei, observând stadiul lucrărilor și oferind câteva soluții tehnice și logistice pentru buna organizare a următoarelor lucrări și finalizarea acestora în vara acestui an. De asemenea, în curtea taberei pentru tineri, există și blocul alimentar și sala de mese ce deservesc activitatea misionară din această parohie. Aici, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, din vara aceasta, se vor organiza tabere școlare și catehetice la care vor participa tineri de toate vârstele, din parohiile eparhiei Romanului și Bacăului, împreună cu preoții din aceste comunități parohiale. Se vor organiza programe liturgice, catehetice, de terapie ocupțională, vor deprinde abilități de comunicare cu persoanele aflate în dificultate, vor face excursii, drumeții, jocuri de grup și alte activități specifice. A fost apreciată strădania și eficiența misiunii părintelui paroh, pe care Înaltpreasfinția Sa l-a încurajat să continue lucrarea începută. Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a sprijinit financiar lucrările pentru instalațiile electrice la acest obiectiv, oferind garanția colaborării și pe viitor pentru atingerea obiectivelor propuse.
Sâmbătă, 25 aprilie a.c. Înalpreafințitul Părinte Ioachim s-a aflat în mijlocul comunității parohiale de la Hârja acolo unde, după slujba Sf. Liturghii, oficiată în biserica parohială, a săvârșit slujba de pomenire pentru cei adormiți, a binecuvântat pe cei prezenți și a încurajat preoții sluijitori să continue lucrarea misionar – pastorală. Apoi a vizitat șantierul de la o clădire administrativă ce se află în curtea Complexului social – filantropic, clădire ce va avea spații de depozitare a alimentelor pentru Centrele rezidențiale dedicate vârstnicilor, un atelier de croitorie, unul pentru executat lumânări decorative și tămâie, precum și spații de cazare.
”Înaltpreasfinția Sa a vizitat pe cei 96 de bătrâni din cele două centre social – medicale, pe cei 20 de copii ai Centrului de zi, precum și personalul angajat al insituției, pe care l-a binecuvântat și încurajat să continue lucrarea de alinare a suferințelor acestor persoane, oferind tuturor iconițe și daruri pentru activitatea misionară împlinită. Tot în aceeași zi, Înaltpreasfinția Sa s-a întâlnit cu tinerii și profesorii voluntari de la două Centre de tineret și voluntariat din Onești, ale Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, în parteneriat cu colegiile naționale unde aceștia activează, tineri care în fiecare săptămână, conform unui grafic întocmit la începutul anului școlar, împreună cu diriginții, vin cu drag să ofere o rază de lumină și speranță beneficiarilor noștri. Tinerii au oferit sprijin bătrânilor, au ajutat la igienizarea spațiilor interioare și exterioare, la servirea mesei, iar băieții au curățat islazul și au ajutat la activitățile Fermei de animale a instituției noastre”, a afirmat pr. Ilarion Mâță, directorul Asezământului social – filantropic de la Hârja.