Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Marvila, Protopopiatul Sascut

În Duminica a III-a după Rusalii, 21 iunie 2026, când Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfinților Cuvioși Athoniți, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a slujit în Parohia Marvila, Protopopiatul Sascut.

Astfel, în biserica filie a Parohiei Marvila, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din satul Vâlcele, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și părintele Alexandru Grigoraș, protopop al Protoieriei Sascut.

În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a tâlcuit Evanghelia Duminicii a III-a după Rusalii (Matei 6, 22-33), subliniind îndemnul Mântuitorului de a nu ne lăsa stăpâniți de grijile vieții pământești, care pot umbri preocuparea pentru mântuirea sufletului, ci de a căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu:

,,Sfânta Evanghelie de astăzi ne-a vorbit despre grijile vieții, despre modul în care grijile vieții ne pot împiedica în călătoria către Dumnezeu. Trebuie să recunoaștem că, de multe ori, ne aflăm sub apăsarea acestor griji, încât pe Dumnezeu, poate, dacă nu-L uităm de tot, cel puțin Îl punem pe planul al doilea. Ne facem noi socoteli omenești și credem că poate ar fi bine să muncim mai mult, să avem mai multe, pentru că viața este destul de grea și dificilă, iar vremurile sunt apăsătoare.

Însă uităm, iubiți credincioși, că adevărata comoară a omului nu este aici, pe pământ, deși toate lucrurile pe care le avem, toate bogățiile sau darurile pe care le folosim sunt de la Dumnezeu. Mai presus de ele însă avem o comoară de mare preț, de care ar trebui să nu uităm și, mai ales, să ne îngrijim măcar cât ne îngrijim pentru cele lumești.

Această comoară este sufletul omenesc, cel care ne face să ne mișcăm, să facem toate cele din lumea aceasta și este cel cu care vom pleca în călătoria către lumea de dincolo, atunci când bunurile pământești le vom lăsa urmașilor.

Deci, ne amintește Evanghelia să nu așezăm pe locul al doilea sufletul, ci să ne gândim la el și, mai ales, să-i adunăm comoară în ceruri”.

În continuare, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a sfințit o frumoasă icoană a Sfântului Mare Mucenic Mina, realizată în tehnica mozaicului în atelierul părintelui Nicolae Secită, parohul comunității românești „Sfântul Irodion de la Lainici” Padova din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Icoana va rămâne spre închinarea credincioșilor și va îmbogăți, de acum înainte, patrimoniul spiritual al acestei biserici.

La finalul slujbei, părintele Simion-Bogdan Albu, paroh al Parohiei Marvila, a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Teofil pentru binecuvântarea adusă acestei comunități și pentru bucuria împărtășită credincioșilor prin prezența și slujirea arhierească.

Pr. Cerbu Ștefan-Daniil