În urma ședinței Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului din data de 31 mai 2019 s-a hotărât vacantarea și scoaterea la concurs, începând cu data de 1 iunie a.c., a mai multor posturi de preot în parohii din protopopiatele Roman, Bacău, Moinești, Buhuși și Sascut.
Dosarele candidaților ce îndeplinesc condițiile statutare se depun la sediul protopopiatului sub jurisdicția căruia se află parohia pentru care s-a declarat postul vacant.
Sunt declarate vacante, începândcu 1 iunie, posturi de preot din următoarele parohii:
- 1 post de preot în parohia Fântânele, protopopiatul Bacău;
- 1 post de preot în parohia Cuci, protopopiatul Roman;
- 2 posturi de preot la parohia "Sfântul Spiridon", protopopiatul Moinești;
- 1 post de preot în parohia Valea lui Ion, protopopiatul Buhuși;
- 1 post de preot în parohia Huțu, protopopiatul Sascut.