Astăzi, 15 februarie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman a fost oficiată Sfânta Liturghie, la aceasta luând parte preoți consilieri și inspectori eparhiali, preoți din Protopopiatul Roman coordonați de Pr. Dragoș Munteanu, protopop al Protoieriei Roman, și preoți profesori alături de tineri elevi de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, pentru a marca împlinirea a 194 de ani de la nașterea ilustrului ierarh Melchisedec Ștefănescu (1823-1892).
Astfel, în cadrul Sfintei Liturghii, la vremea cuvenită, a fost pomenit de către soborul preoților liturghisitori marele ierarh cărturar Melchisedec Ștefănescu, împreună cu membrii familiei sale adormiți întru Domnul, la împlinirea a 194 de ani de la nașterea sa.
Pr. Bogdan Ciobanu, profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman a evocat din perspectivă istorico-duhovnicească personalitatea ilustrului păstor de suflete, ce a trăit în a doua jumătate a veacului al XIX-lea (1823-1892), și care se bucură de o cinstire aparte în Eparhia Romanului și Bacăului, unde a slujit în calitate de ierarh (1879-1892), făcând parte din șirul celor 77 de episcopi care au împlinit cu cinste misiunea lor pastoral misionară în această zonă a Moldovei.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, părintele profesor Bogdan Ciobanu, a vorbit despre viața și activitatea complexă a Episcopului Melchisedec subliniind în mod special latura duhovnicească a misiunii sale și pe cea de mărturisitor al Ortodoxiei credinței.
Amintirea ”părintelui orfanilor” este la fel de vie ca în vremea vieții și activității sale în Eparhia Romanului și Bacăului, unde acum funcționează, cu binecuvântarea și sub directa coordonare și îndrumare a ÎPS Arhiepiscop Ioachim, Fundația ”Episcop Melchisedec”, având filiale în Roman și în Bacău, care asigură sprijin material și spiritual diferitelor categorii de oameni aflați în dificultate. Astfel, se continuă cu onoare şi responsabilitate testamentul marelui cleric academician.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Laudamus” al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman.
Personalitatea complexă a ierarhului cărturar va fi omagiată și în data de 16 februarie, cu prilejul întrunirii în Sinaxă a preoților din Protopopiatul Bacău.
(pr. Daniel Marari)