Dacă poporul Israel a avut un geniu poetic în persoana regelui David, ai cărui psalmi au păstrat unitatea poporului ales în jurul Templului din Ierusalim în așteptarea venirii Fiului lui David în Betleemul Iudeii și a cărui faimă a străbătut veacurile până azi, poporul român îl are pe Eminescu, poetul nostru național nepereche, cum îl numea George Călinescu.

Pomenit la Sfânta Liturghie, poetul a fost evocat din fața Sfântului Altar, citindu-se și eseul special compus de ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru această zi festivă și intitulat: Teofanie în duh eminescian. Au fost recitate două dintre poeziile eminesciene: Rugăciunea unui dac și Rugăciune, de către Teodora și Elena Roncea, ca preambul al rugăciunii pentru veșnică odihnă a sufletului mereu tânăr al lui Mihai Eminescu, cu sfinții în Împărăția lui Dumnezeu.

(Pr. Petru Roncea)