Copiii și tinerii din grupa de cateheză a Parohiei „Precista” Bacău, care sunt și elevi ai Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Bacău, au desfășurat marți, 25 februarie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cea de-a opta activitate din cadrul Concursului Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”.
Ei au participat cu multă bucurie încă din zorii zilei la excursia tematică, având ca obiectiv vizitarea mai multor mănăstiri istorice din jud. Neamț, dar și aprofundarea cunoștințelor dobândite în cadrul proiectului.
Călătoria a început cu vizitarea Catedralei arhiepiscopale „Sf. Parascheva” din Roman, unde cu toții au avut ocazia să se închine la racla ce adăpostește moaștele mai multor sfinți, între care și o părticică din moaștele Sf. Cuv. Parascheva și a Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești.
Fiind în anul Centenarului și al Autocefaliei Patriarhiei Române au mers apoi la mormântul „celui mai învățat dintre episcopii timpului”, supranumit părintele autocefaliei, episcopul Melchisedec Ștefănescu.
Aici, participanții însoțiți de părintele paroh Mihail Tomozei și de doamnele profesor Teodora Plăeșu și Luminița Mihaela Zamfir și-au adus aminte din activitățile trecute, de rolul esențial pe care l-a avut episcopul cărturar în dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române.
Periplul spiritual a continuat pe urmele Sfinților Paisie și Cleopa de la Sihăstria, recent canonizați, unde s-au împărtășit de autentica viață monahală prin vizitarea bisericilor mănăstirii, a chiliilor celor doi sfinți și a cimitirului mănăstirii, unde se află mormintele marilor duhovnici pe care îi îndrăgesc mult, pentru sfaturile și rugăciunile lor.
Grupul catehetic a vizitat apoi Mănăstirea Văratec, o altă vatră de spiritualitate în care s-au reîntâlnit cu Sfinții Gheorghe Pelerinul și Iosif de la Văratec, prieteni ai lor, pentru că sfintele lor moaște au poposit de mai multe ori în orașul Bacău.
Au fost întâmpinați aici, cu multă dragoste, de Maica Stareță Iosefina Giosanu care, ca o mamă grijulie, i-a invitat la trapeza mănăstirii, dăruindu-le alese bucate și totodată sfaturi duhovnicești.
Excursia tematică organizată a fost o frumoasă lecție de cultură și spiritualitate, pentru că i-a ajutat să înțeleagă mai bine rolul duhovnicului în viața lor și să vadă totodată care sunt valorile naționale și religioase care ne definesc ca popor.
(Pr. T.M)