În ziua de 28 noiembrie 2018, a treia zi după sfințirea Catedralei Naționale, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, preoți și credincioși din Protopopiatul Onești, sub îndrumarea părintelui protoiereu Ioan Bârgăoanu, au făcut un pelerinaj de suflet în capitala țării.
După un drum parcurs cu autocarul Agenției de pelerinaje „Meteora Tour” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, având ca ghid pe Dl. Gelu Elisei, pelerinii au ajuns în București și au așteptat răbdători la rând pentru a se închina în Sfântul Altar al Catedralei Mântuirii Neamului și la sfintele moaște ale Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul și încreștinătorul românilor, și la cele ale Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina.
Pelerinii au trăit momente înălțătoare, bucurându-se de frumusețea și măreția acestui Sfânt Locaș, a catapetesmei realizată în exclusivitate din piese de mozaic. În timpului acestui pelerinaj, preoții și credincioșii s-au închinat și la sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie Basarabov așezate spre închinare în Catedrala patriarhală.
Totodată, astăzi a fost și un bun prilej de a comemora pe eroii neamului nostru românesc din toate timpurile și din toate locurile, întru-cât Catedrala Națională, care este realizarea “drumului dintre visul unui rege și curajul de a-l împlini al unui patriarh”, a fost ridicată ca semn de recunoștință pentru cei care și-au dat viața pentru apărarea țării și a credinței strămoșești și întregirea neamului românesc.
Catedrala Națională, sfințită în anul Centenar al Marii Uniri, la data de 25 noiembrie, este o punte de legătură între generații, un semn de recunoștință pentru eroii neamului nostru românesc și o candelă ce va rămâne mereu aprinsă pentru românii de astăzi și de peste veacuri.
Pr. Bogdan-Ionel Piștea