Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în perioada 15 – 28 august 2017, s-a desfăşurat în Parohia Vad-Iucșa, Protopopiatul Roman, cea de-a cincea ediție a Școlii de Vară intitulată „Pasiuni de vacanță”.
Acest eveniment a debutat în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului prin participarea la Sfânta Liturghie oficiată în biserica parohială cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.
Zilele ce au urmat au fost pline de activități de creație, literație, desen, origami, pictură, gastronomie, concurs de biciclete, dar și activități gospodărești. Toate aceste activități s-au desfășurat în sala și curtea centrului social filantropic al parohiei.
Programul a cuprins și o frumoasă iesire în natură în pădurea din apropierea satului unde ne-am bucurat de creația lui Dumnezeu.
Toate aceste frumoase activități au fost coordonate cu dragoste de către Doamna Profesor Educator Maricica Rusu și de către cântărețul Dragoș Constantin Rusu.
Activitatea s-a încheiat duminică, 10 septembrie 2017 când elevii din parohie au primit Sfânta Împărtășanie, dar și binecuvântarea pentru noul an școlar. Prin grija D-lui Mihai Tărâță, 60 de elevi au primit rechizite școlare și ghizdane. .
(Pr. Cristinel Capraru)