Protopopiatul Moineşti, din judeţul Bacău, a fost joi, 31 ianuarie, gazda celei de-a treia întâlniri din cadrul proiectului educaţional „Viitorul depinde de tine!“, proiect ce îşi propune reducerea comportamentelor de risc şi prevenirea victimizării în rândul elevilor.
Acţiunea se înscrie în parteneriatul educaţional dintre Protopopiatul Moineşti şi Liceul Teoretic „Spiru Haret“ din municipiu. Întâlnirea a avut tema „Violenţa poartă întotdeauna o mască. Delincvenţa juvenilă: cauze şi consecinţe“. Invitaţi speciali la acest eveniment au fost şase elevi din cadrul Centrului de Reeducare Târgu Ocna, coordonaţi de profesorul psihopedagog Maria Alina Grozescu. Ei s-au întâlnit cu elevii voluntari ai Liceului Teoretic „Spiru Haret“ din Moineşti, în sala de şedinţe a Protoieriei Moineşti.
Aici a avut loc o sesiune de discuţii între elevi şi tinerii privaţi de libertate, în cadrul căreia au fost abordate istoriile de viaţă ale minorilor internaţi în centrul de reeducare (mediul familial în care aceştia au crescut, parcursul lor şcolar şi anturajul), regulile şi programul lor în cadrul centrului de reeducare, precum şi planurile lor de reintegrare socială, dar şi identificarea şi conştientizarea cauzelor, împrejurărilor şi condiţiilor care au determinat săvârşirea de infracţiuni.
„Proiectul «Violenţa poartă întotdeauna o mască», iniţiat de Cabinetul de asistenţă psihopedagogică al Liceului Teoretic «Spiru Haret», în colaborare cu Centrul de Reeducare Târgu Ocna, îşi propune să contribuie la prevenirea violenţei, dar şi a comportamentelor de risc în rândul tinerilor. Prin intermediul dialogului cu persoa-nele private de libertate şi prin reflectarea asupra conduitelor indezirabile adoptate de către tineri ce aparţin generaţiei lor, liceenii participanţi în proiect vor dobândi un tip de învăţare experimentală, cu importante valenţe formative“, a declarat prof. psiholog Iulia Parascan, coordonatorul proiectului.
Scopul acestei întâlniri a fost sensibilizarea şi responsabilizarea adolescenţilor în ceea ce priveşte fenomenul infracţional, prevenirea şi combaterea comportamentelor de risc, lărgirea orizontului de comunicare şi susţinerea afectivă a tinerilor privaţi de libertate.
„Libertatea, atât timp cât este în strânsă legătură cu Creatorul nostru, Dumnezeu, nu poate să devină libertinaj. De aceea, este important să avem această legătură strânsă cu Cel de Sus, pentru că graniţa aceasta între libertate şi libertinaj este foarte sensibilă. Biserica nu este niciodată cea care acuză, ea nu este un tribunal, ci este un spital. Prezenţa între noi a câţiva elevi de la Şcoala Nr. 7 ne face să conştientizăm cât de importantă este această libertate pentru noi. Trebuie să înţelegem că libertatea nu înseamnă să faci tot ceea ce vrei, ci înseamnă, în primul rând, să faci ceea ce trebuie“, a declarat pr. Costel Mareş, protoiereul Protopopiatului Moineşti.
La finalul discuţiilor, cei 56 de elevi din cadrul liceului, participanţi la proiect, au prezentat câteva materiale cu tema „Nu rata a doua şansă!“, prin care au propus elevilor din centrul de reeducare soluţii şi modalităţi de integrare în societate după eliberarea din centru. La eveniment au fost prezenţi şi angajaţi M.A.I. - Tg. Ocna, ofiţer Irina Naforniţă din partea Inspectoratului de Poliţie Bacău, agent Florin Leahu, de Poliţia de Proximitate Moineşti, Camelia Râncu, inspector pentru educaţie permanentă şi mentorat la ISJ Bacău, prof. Adriana Căzănel, directorul Liceului „Spiru Haret“ Moineşti, prof. psihopedagog Iuliana Stamate şi prof. psihopedagog Cristina Taraş, de la C.S.E.I. nr. 2 Comăneşti.