Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 27-31 iulie 2026, în parohiile Hangani și Văsâești din Protopopiatul Moinești, s-au desfășurat activitățile Școlii de Vară „Hristos în mijlocul nostru”.
Împreună cu cei doi preoți Emilian Lazer și Constantin Florariu, cadre didactice ale Școlii Gimnaziale „Alexandru Sever” Moinești, structură a Școlii Gimnaziale „Tristan Tzara” Moinești, având sprijinul și susținerea Primăriei Moinești și a Asociației Culturale Drăghița s-au desfășurat pe parcursul celor cinci zile activități spirituale și cultural-educative.
În prima zi întâlnirea a avut loc la Biserica „Cuvioasa Parascheva” Hangani, unde cei 80 de copii s-au rugat și au cerul binecuvântare de la Bunul Dumnezeu, activitatea continuând la școala din Hangani, unde copiii au avut bucuria întâlnirii cu membri din Ansamblul Folcloric „Busuiocul” din Bacău, care le-au împărtășit din tainele cântului și dansului popular românesc.
A doua zi, sub genericul „Eroii de lângă noi” și cu ocazia Zilei Naționale a Ambulanței, copiii au avut privilegiul de a se întâlni cu reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță Bacău, ai ISU Moinești și ai Poliției Bacău și Moinești.
Ziua a treia „Călători prin istorie” a început cu un pelerinaj la Mănăstirea Măgura Ocnei din Târgu Ocna. Ziua Imnului Național, serbată pe 29 iulie, a prilejuit bucuria de a marca acest moment la Monumentul Eroilor căzuți la datorie pe aceste locuri în Primul Război Mondial. Ziua s-a încheiat în Salina Târgu Ocna, cu o rugăciune în biserica închinată Sfintei Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor, dar și cu joacă și voie bună.
Ziua a patra s-a dorit a fi desfășurată în mijlocul naturii, printr-o drumeție pe cărări de munte, o vizită la o stână tradițională și prin jocuri și bună dispoziție în jurul unui foc de tabără.
Ziua a cincea a fost ziua mulțumirii și a recunoștinței către Bunul Dumnezeu în Biserica „Cuvioasa Parascheva” Văsâești. Copiii s-au spovedit și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, iar la final au primit diplome de participare, aducându-se totodată mulțumiri tuturor celor ce s-au implicat în buna desfășurare a proiectului „Hristos în mijlocul nostru”.
(Pr. C.F.)



