Începând cu luna aprilie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în cadrul Centrului de socializare și petrecere a timpului liber pentru persoane vârstnice „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău, a debutat proiectul social „Alinare prin socializare”, de care vor beneficia atât vârstnicii Centrului de socializare, cât şi membrii seniori ai Asociației „Treime de Arhierei” Bacău.
În ziua de 1 aprilie 2024 a avut loc prima întâlnire a beneficiarilor, iar tema abordată a fost ,,Importanța socializării în viața vârstnicului”.
„Alinare prin socializare” este un proiect care îşi propune consolidarea grupurilor de socializare, cu scopul de a aduce bunicilor singuri mai multe oportunități de petrecere a timpului liber, dar și pentru a le menține active și sănătoase mintea și sufletul.
Beneficiarii vor participa săptămânal la activități implementate de către doamna Bulmoagă-Ursache Diana-Elena, asistentul social al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi”, în colaborare cu două voluntare: doamna Mariana Aburel – reflexoterapeut și doamna Mihaela Jugănaru.
Dintre temele care urmează a fi desfășurate enumerăm: activități pentru o viață sănătoasă (reflexoterapie, asistență medicală și consultații medicale gratuite), dezvoltare personală, activități culturale, ateliere de îndemânare, jocuri de societate și alte activități care să-i facă pe bunici să uite de singurătate.
(Pr. Mihai-Flavius Balaban)