În data de joi, 1 Aprilie 2021, începând cu orele 12:00, la Parohia Ortodoxă Mâlosu din Protoieria Bacău, a avut loc inaugurarea și sfințirea Centrul Social-Catehetic aflat sub patronajul spiritual al „Sfântul Stelian”, ocrotitorul copiilor, coordonat de către părintele paroh Daniel Mera. Inaugurarea Centrului a constat în săvârșirea slujbei de sfințire a așezământului care va găzdui activitățile de către un sobor de preoți din parohiile învecinate sub protia delegatului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, PC. Pr. Daniel Marari, Inspector al Biroului de catehizare și activități cu tinerii din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și în prezența PC. Pr. Protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, alături de autorităților locale, cadrele didactice voluntare și copiii centrului catehetic.
Activitatea centrului a început încă din luna Ianuarie a acestui an cu un număr de 15 copii din clasele IV-VIII, ajungând în prezent ca numărul participanților să fie de aproape 50 la fiecare întâlnire de după Sfânta Liturghie de duminică.
Această inițiativă a fost însuflețită de dorința părintelui Daniel Mera, sprijinit de către Protoieria Bacău care a oferit rechizitele și materialele didactice necesare, autoritățile locale și cadrele didactice voluntare. Scopul actorilor implicați este de a oferi copiilor din parohie modele vrednice de urmat și de a forma tinerele caractere în duhul moralei creștine, ca viitori adulți responsabili în cadrul societății civile.
Programul centrului social-catehetic se desfășoară în fiecare zi de duminică, după Sfânta Liturghie, în așezământul din curtea bisericii. Aici, tinerii beneficiari participă la cateheze de câteva ore pe diferite teme duhovnicești, timp în care se bucură și de o masă caldă oferită de către părintele, dar și de diferite activități recreative precum ateliere de creație, proiecții de film, activități sportive, școli de vară, tabere sau excursii.
După slujba de sfințire, părintele inspector, părintele protoiereu și domnul primar au transmis copiilor un cuvânt bun, îndemnându-i la înfăptuirea binelui, la seriozitate, dar și la conștientizarea faptului că dragostea prin care și-au unit resursele umane și financiare spre înființarea acestui centru este pentru ca viitorul lor să fie unul clădit pe valori creștine și sociale ce vor reprezenta temelia lor în toată vremea și în tot ceasul.
„Sfințirea unui nou centru catehetic este semnul că Dumnezeu pogoară în mod tainic asupra copiilor pentru a desăvârși lucrarea noastră deoarece împreună, cler și popor, ne-am unit forțele pentru formarea frumoasă a acestor copii. Voi dragi copii sunteți viitorul și de voi depinde dacă urmând tainele acestea ale bisericii veți sfinți lucrarea voastră oriunde ați fi și orice ați face, fără să vă abateți de la valori sădite în sufletul vostru prin intermediul acestui centru.”(Pr. Daniel Marari, Inspector al Biroului de Catehizare și activități cu tinerii din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului)
„Apreciem dragostea domnului primar și a autorităților locale în activitățile în care este implicată biserica și ne bucurăm că împreună cu preoții din comună dați viață acestor ziduri și le faceți lucrătoare spre mântuire pentru ridicarea unor fii vrednici ai acestei comune și pentru șlefuirea acestor tineri care reprezintă viitorul țării noastre. Iată astăzi am pus un început bun la formarea și devenirea sufletească a acestor tineri și sperăm că bunul exemplu de aici, de la Parohia Mâlosu, să devina îndemn și pentru alte parohii de a organiza activități catehetice și duhovnicești pentru micii creștini deoarece grija bisericii dintotdeauna a fost nu numai de a ridica locașuri de închinare, ci de a și zidi sufletește vârstnici, adulți și bineînțeles, copii.” (Pr. Protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche)
„Mulțumesc părintelui Daniel Mera pentru efortul depus și sfințiilor voastre pentru sprijinul acordat prin binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și vă mărturisesc că voi sprijini întotdeauna astfel de proiecte socio-educaționale în sprijinul comunității credincioșilor din Comuna Lipova.” (Dl. Costel Baciu, Primarul Comunei Lipova)
La final, părintele Daniel Mera a mulțumit celor prezenți, cât și copiilor pentru participarea la activitățile acestui centru catehetic menționând dorința organizării unei tabere pe perioada vacanței de vară.
Răzvan Dimitrie Radu – Asistent social Protoieria Bacău