Părintele Vasile Cernat de la Parohia Schitu Frumoasa din Protopopiatul Moinești a trecut la Domnul

Părintele Vasile Cernat de la Schitu Frumoasa din Protopopiatul Moinești a trecut la Domnul în seara zilei de 29 ianuarie 2021, în ajunul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi.

În aceste clipe de despărțire de slujitorul Bisericii noastre, părintele Vasile Cernat, cu adâncă durere în suflet, dar cu nădejde în dragostea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce este Calea, Adevărul și Viața, aducem un gând de compasiune doamnei preotese, copiilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat pe părintele și ne rugăm ca Bunul și Milostivul Dumnezeu să dea putere, sprijin şi ocrotire familiei îndoliate în aceste clipe de mare durere.

 

Cei ce doresc să își ia rămas bun, o pot face la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din satul Schitu Frumoasa.

Programul liturgic din aceste zile va fi următorul:

Sâmbătă, 30 ianuarie, de la ora 17.00 se va săvârși Slujba Stâlpilor.

Duminică, 31 ianuarie, de la ora 17.00 se va săvârși Slujba Stâlpilor.

Luni, 1 februarie, ora 8.00, Sfânta Liturghie, iar de la ora 12.00 Slujba înmormântării.

 

Scrie Doamne în Cartea Vieții pe credinciosul slujitor, preot Vasile Cernat.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!

 

***

Date biografice:

Preotul Vasile Cernat

S-a născut pe data de 24 septembrie 1960 în localitatea Valea Arinilor. A urmat școala primară în satul său, apoi Seminarul Teologic la Mănăstirea Neamț, promoția 1982. A absolvit Facultatea de Teologie la Universitatea Valahia în anul 2005.

S-a căsătorit cu d-na Elena și are 3 fii.

A fost hirotonit preot în 1 aprilie 1985 pe seama Parohiei Boșoteni, pe care a păstorit-o cu devotament până în anul 1993. Din anul 1993 până în anul 2021 și-a desfășurat întreita slujire în Parohia Schitu Frumoasa.

Pentru activitatea sa, atât în plan liturgic, cât și administrativ-gospodăresc, în anul 2004 a fost hirotesit iconom stavrofor.