Duminică, 17 septembrie la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman a fost săvârșită Sfânta Liturghie de soborul preoților și diaconilor acestui sfânt chivot mușatin, sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial. La finalul Sfintei Liturghii a fost anunțată apariția editorială a volumului postum de „Predici la Praznice Împărătești și la duminicile din perioada Penticostarului”, ce îl are ca autor pe părintele Serafim Huzdup, trecut în veșnicia lui Dumnezeu în anul 2020. Tot cu acest prilej a fost săvârșită și o slujbă de pomenire.
La finalul Sfintei Liturghii, după cuvântul de învățătură din Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, în ziua în care părintele Serafim Huzdup, consilier eparhial și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, ar fi împlinit vârsta de 50 de ani, și la trei ani de la nașterea sa în Împărăția lui Dumnezeu, părintele vicar eparhial Pimen Costea a motivat alegerea momentul prezentării postume a cărții de predici a părintelui Serafim gândindu-se la calitățile oratorice ale acestuia, ca un recurs la momentele în care din fața Sfântului Altar împărtășea, după obicei, fiilor și fiicelor duhovnicești din frumusețea învățăturilor Ortodoxiei. Totodată, părintele vicar a vorbit despre conținutul teologic al acestui al doilea volum subliniind calitățile stilistice ale textului și fundamentarea lui biblică și patristică:
„Am misiunea de a prezenta astăzi o apariție editorială a unui părinte drag sufletelor dumneavoastră, un buchet de cuvinte duhovnicești cu parfum de veșnicie apărut la Editura „Filocalia” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim. O ediție îngrijită de părintele arhimandrit Andrei Ioniță care cuprinde 20 de cuvântări ale părintelui Serafim rostite în diferite locuri, în majoritate în afara Catedralei arhiepiscopale, acolo unde a fost trimis ca delegat al Ierarhului nostru, cuvinte mângâietoare de suflet rostite la Praznicele Împărătești și în duminicile Penticostarului. Predicile părintelui Serafim sunt extrem de accesibile, sunt curgătoare în citire, sunt ușor de reținut pentru că folosește un limbaj accesibil, este o împletire fericită între omilia clasică și omilia liturgică, așa cum subliniază și părintele profesor Vasile Gordon în prefața acestui volum. Cuvântările sale au un înalt nivel teologic și o anumită savoare duhovnicească și împletirea aceasta dintre firescul ascultătorilor și înaltul cugetării teologice fac din aceste cuvântări o adevărată delectare. Răsfoind această carte și citindu-i predicile veți rămâne cu mesaje profund duhovnicești deoarece ele au fost rostite în diferite locații cu caracter misionar. În acest volum veți descoperi și partea exegetică a sărbătorii, dar și partea moral-liturgică. El rămâne pentru noi o paradigmă în ceea ce privește misionarismul și cuvântul de învățătură. Ele sunt predici bine documentate, argumentate scripturistic și patristic, sunt predici care transmit un mesaj al lucrătorului în via Domnului, predici lucrate, gândite, bine structurate cu un plan bine definit care respectă normele omileticii de odinioară și care, dezvoltate și amplificate pe măsura importanței cuvântului, au savoarea cuvântului creator. Vă recomand să citiți acest volum ca și pe cel dintâi”.
Totodată, părintele arhimandrit Andrei Ioniță, profesor de discipline medicale la Școala postliceală sanitară din cadrul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman, cel care s-a îngrijit de culegerea predicilor audio și transcrierea lor în format text, a vorbit despre inițiativa de a publica acest volum și a subliniat rolul pe care l-au avut câțiva renumiți duhovnici în devenirea teologică a părintelui Serafim de-a lungul vieții sale:
„Trăim un moment duhovnicesc când vorbim despre personalitatea cuiva care ne-a fost drag în viața pământească. De multe ori descoperim după plecare din această lume a cuiva calitățile pe care le-a avut. Am cules predicile audio ale părintelui Serafim și am reușit să transcriu o parte dintre ele, însă ele sunt atât de multe încât am considerat că trebuie organizate pe capitole. Dacă primul volum a fost mănunchiul de predici la perioada Octoihului, acum a apărut această carte care cuprinde predicile la Penticostar și la Praznicele Împărătești, o carte apărută cu binecuvântarea Ierarhului nostru. Ceea ce cuprinde volumul al doilea sunt predici pe care le-a adresat în diferite locuri, acolo unde demnitatea pe care a avut-o, aceea de exarh, i-a mijlocit această posibilitate. Aducem mulțumiri tuturor celor care au contribuit la apariția editorială a acestui volum. Faptul că a stat în preajma părintelui Teofil la de Mănăstirea Sâmbăta de Sus și a duhovnicilor de la Mănăstirea Runc l-a făcut pe părintele Serafim să împrumute câteva dintre calitățile acestora de cuvântători, încât a avut o strălucire în ceea ce privește prezentarea cuvintelor sub purtarea de grijă a părintelui Emilian de la Runc și a duhovnicilor, în anii de studenție în zona Brașovului. A iubit natura prin faptul că a studiat silvicultura și de aceea a ales viața pustnicească retrăgându-se din lume”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Paraschevi” a Catedralei arhiepiscopale.