Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, și sub directa coordonare a părintelui protopop Costel Mareș, în Protopopiatul Moinești a debutat ediția a VIII-a a convorbirilor duhovnicești „Trepte spre Înviere”, sâmbătă, 17 martie 2018, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Moinești.
Pentru prima seară, din seria întâlnirilor organizate în perioada Postului Mare, moineștenii l-au avut ca invitat pe părintele profesor dr. Vasile Mihoc, de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Părintele profesor a susținut conferința „Viața în Hristos – izvor de bucurie duhovnicească”.
În deschiderea evenimentului, părintele protopop a urat tuturor celor prezenți bun venit la cea de a VIII-a ediție a conferințelor duhovnicești organizate de Protopopiatul Moinești în perioada Postului Mare, apreciind faptul că, tema aleasă despre bucuria de a trăi cu Hristos și în Hristos, despre viața în Hristos ca izvor de bucurie duhovnicească, este una foarte interesantă.
Totodată, profitând de prezența părintelui profesor la Moinești, și știut fiind faptul că părintele profesor Vasile Mihoc la data de 13 martie a împlinit o frumoasă vârstă, atât părintele protopop, cât și cei prezenți i-au transmis părintelui sincere urări de sănătate și împliniri, cântându-i tradiționalul „La mulți ani!”.
În prima parte a serii, părintele conferențiar a făcut o incursiune în ceea ce înseamnă viața în Hristos, a fi creștin și care este scopul nostru ultim.
„Cine a descoperit pe Iisus ca bucurie, a descoperit viața în Hristos, pentru că viața în Hristos este dătătoare de bucurie. Bucuria lui Hristos nu este un dar, ci este Hristos Însuși care se face dar.
A fi creștin înseamnă a fi în Hristos, a fi în Duhul Sfânt, adică a fi în comuniune cu Dumnezeu prin Hristos. Hristos S-a făcut om pentru noi, ca noi să avem acces la Dumnezeu. În Biserică suntem în Hristos, suntem trupul lui Hristos, pentru că Hristos este Dumnezeu. Prin El, noi cu firea noastră avem acces la cer, și de aceea, Hristos în cer cu trupul și cu firea Lui omenească este ancora nădejdii noastre.
Ca și creștini suntem în Hristos, iar aceasta prin Sfintele Taine. În Hristos toate au sens în viața noastră. Ca și creștini, ajungem la un moment în care înțelegem că tot ce ni se întâmplă, trăind în Hristos, este o lucrare a providenței divine, adică Dumnezeu ne poartă de mână spre scopul cel mai înalt, cel mai important, care este mântuirea.” (Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc)
Așa cum ne-am obișnuit cu formatul acestor conferințe, după expunerea părintelui profesor Vasile Mihoc, a urmat și o sesiune de întrebări și răspunsuri. De această dată, până ce au fost strânse întrebările scrise din partea auditoriului, Corala THEOTOKOS a preoților din Protopopiatul Moinești a prezentat un scurt moment de cântece din Postul Mare, fiind un dar pentru cei prezenți, dar mai ales pentru părintele Vasile Mihoc.
În încheiere, părintele protoiereu Costel Mareș a mulțumit părintelui profesor pentru „hrana duhovnicească”, așezată cu multă migală în sufletele noastre, apreciind această întâlnire ca fiind „o treaptă atât spre Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar și o treaptă spre învierea noastră duhovnicească, spre trăirea noastră mai aproape de Hristos Dumnezeul nostru care este răspuns pentru toate întrebările noastre.”
Totodată a fost anunțată următoarea întâlnire din cadrul acestor seri duhovnicești, o conferință cu o temă interesantă, despre prietenie și reflecții la Sâmbăta lui Lazăr, ce va avea loc duminică 1 aprilie, și va fi susținută de profesorul Theodor Paleologu.
(Cristian Balaban)