Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, organizează evenimentul cultural intitulat Creștinismul abia începe. Nașterea Domnului - Educație pentru înviere. Invitatul conferinței va fi Pr. Constantin Necula, Profesor la Catedra de Omiletică și Catehetică în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă ”Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu. Renumit orator și specialist al discursului nonformal, Părintele Necula va fi în dialog cu tinerii din Onești, cu profesorii oneșteni, preoții și toți cei interesați de un festin cultural, în prag de sărbători.
Invitatul conferinței va fi Pr. Constantin Necula, Profesor la Catedra de Omiletică și Catehetică în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă ”Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu. Renumit orator și specialist al discursului nonformal, Părintele Necula va fi în dialog cu tinerii din Onești, cu profesorii oneșteni, preoții și toți cei interesați de un festin cultural, în prag de sărbători.
Conferința va fi precedată de un miniconcert de colinde susținut de Corul de copii al Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” și se va încheia cu lansarea primului număr al editorialului realizat de copiii asociației, ce va apărea cu binecuvântarea IPS Ioachim, intitulat ”Copiii împreună pentru o lume mai bună”.
Evenimentul va fi organizat cu sprijinul Primăriei Onești la sala Cinema Capitol din localitatea Onești, începând cu ora 16.00.