Părintele Marius Gabriel Bărăscu a fost înmormântat

În ziua de 11 august 2019, credincioșii Parohiei Parava din Protopopiatul Sascut au asistat la slujba de înmormântare a părintelui Marius Gabriel Bărăscu, bunul lor preot și duhovnic, cel care le-a slujit cu multă dragoste și abnegație. Slujba de înhumare a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim alături de preoți colegi ai părintelui decedat, de preoți din Protopopiatul Sascut, precum și de enoriașii care au deplâns plecarea prematură dintre ei a părintelui adormit întru nădejdea Învierii.

În data de 11 august 2019, mulțime de credincioși din Parohia Parava, Protopopiatul Sascut, a condus pe ultimul drum pământesc, cu nădejdea în dragostea milostivă a Mântuitorului Hristos, pe părintele Marius Gabriel Bărăscu, cel care le-a fost îndrumător spiritual timp de 5 ani,  având în mijlocul lor pe Părintele Arhiepiscop Ioachim și un impresionant sobor de preoți. 

Sfântul lăcaș de cult închinat Sfinților Arhagheli și curtea bisericii s-au dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea fiilor și fiicelor duhovnicești care au dorit să aducă un ultim omagiu celui care a fost părinte duhovnicesc pentru această comunitate. Alături de familia îndoliată, preoți din protopopiat, colegi de seminar și de facultate au înălțat rugăciuni pentru părintele Marius către preamilostivul Dumnezeu. 

În dimineața acestei zile, sub protia Preacuviosului Părinte Arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Serafim Huzdup, consilier eparhial și de Preacucernicul Părinte Vasile Abageru, protopop al Protoieriei Sascut, un sobor de preoți a oficiat Sfânta Liturghie în cadrul căreia s-a înfăptuit și slujba de pomenire.

Începând cu ora 13.00,  Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, înconjurat de soborul preoților, a săvârșit slujba de înmormântare pentru părintele Marius Bărăscu, apoi a rostit rugăciunile de dezlegare și a binecuvântat adunarea îndoliată. Alături de îndurerata familie, preoții colegi de seminar și de facultate au înălțat rugăciuni către Preamilostivul Dumnezeu.

În cuvântul adresat de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, acesta a transmis un mesaj de alinare și nădejde către familie și enoriași, subliniind valoarea misiunii sacerdotale a preotului în parohie, îndemnând totodată la ajutarea familiei afectate atât de profund.

Părintele Marius Gabriel și-a încheiat pregătirea pentru a intra în viața veșnică și în odihna lui Dumnezeu. Credem că Dumnezeu l-a considerat apt pentru Împărăţia Sa, de aceea l-a chemat, după noi oamenii, cu judecata imparțială și egoistă, înainte de vreme.​ Modul în care l-a chemat la El este unul dureros şi inexplicabil. Știm doar că Dumnezeu împlinește totul dintr-o raţiune controlată numită de El, în mod absolut. Dumnezeu nu face nimic întâmplător. La El hazardul nu există, pentru că numai El cunoaște în mod absolut, planurile Sale pentru noi. Astfel, El a rânduit ca Părintele Marius Gabriel să meargă şi să constate că tot ce a propovăduit în scurta, dar rodnica viaţă de preot, a fost după planul și voia inefabilă a lui Dumnezeu, iar acum plăteşte tribut pentru propriile sale propovăduiri...În cele mai multe cazuri, Dumnezeu nu dă răspunsuri la tragediile noastre, pentru că El este Suveran. Dumnezeu care ţi-a dat totul, poate oricând să-ţi ia totul. Şi uneori o face...Aşadar, în spatele oricărei drame sau tragedii inexplicabile şi care, aparent, cade sub incidenţa absurdului, se află raţiunea ascunsă a lui Dumnezeu.

În încheiere, Înaltpreasfinţitul Ioachim a dat citire poemului liric încărcat de multă emoție, pe care l-a compus la acest ceas de durere.

Apoi, sub coordonarea părintelui protopop Vasile Abageru, opt preoți au purtat pe umeri sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui Marius, înconjurând sfântul lăcaș după rânduiala înmormântării preoților, și l-au însoțit până la mormântul pregătit în curtea bisericii parohiale acolo de unde părintele să fie în chip spiritual în preajma păstoriților săi și după această clipă a despărțirii trupești de ei. În atmosfera de adâncă trăire, enoriașii și fiii duhovnicești au depus flori și coroane la sicriul în care se afla trupul neînsuflețit a celui care le-a fost îndrumător spiritual, chipurile celor prezenți exprimând o nemărginită durere pentru moartea prematură a acestuia. (pr. Daniel-Ionel Marari)