Astăzi, 11 aprilie 2019, la vârsta de 97 de ani, părintele Constantin Mardare a trecut la Domnul.
Părintele C-tin Mardare s-a născut la data de 11 februarie 1922, în comuna Săucești, satul Șerbești, județul Bacău, din părinții Vasile și Ortansa. S-a căsătorit cu tânăra Elena-Aurica în anul 1943, iar Dumnezeu i-a binecuvântat cu două fete, acestea aducându-le numeroase bucurii și satisfacții, atât în plan familial, dar și profesional, ele îmbrățișând cariera de profesor.
A absolvit Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” din Roman în anul 1940, apoi a urmat cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți, dar din cauza războiului a fost nevoit să continuie studiile de teologie la Suceava și la Institutul Teologic Ortodox de grad Universitar din Sibiu, pe care l-a absolvit în anul 1944.
A fost hirotonit în treapta de diacon în septembrie 1943 la Curtea de Argeș, de către P.S. Emilian Antal, iar după terminarea studiilor universitare de la Sibiu, este numit la Catedrala „Sf. Nicolae” din Bacău, unde va sluji ca diacon timp de 12 ani, până în anul 1955, după care va fi hirotonit preot de P.S. Teofil Herineanu, Episcop al Romanului, și numit paroh la Capela „Sf. Treime” a Cimitirului Central din Bacău, desfășurându-și acolo misiunea până în anul 1964.
În perioada 1944-1948 a fost și profesor de religie la mai multe școli din orașul Bacău, reușind în acele vremuri tulburi pentru biserică și țară să cultive în sufletele tinerilor, dragostea și credința în Dumnezeu, iar timp de 12 ani, între 1968-1980, a lucrat în administrația bisericească, având funcția de protopop al Protopopiatului Bacău.
Între anii 1964-2004 părintele Constantin Mardare slujește ca paroh și ca preot slujitor la Biserica „Precista” din Bacău având ca principal colaborator pe Pr. C-tin Tomozei. Desfășoară timp de 40 de ani o prolifică activitate misionară, administrativă și culturală, reușind să strângă în jurul său intelectuali, credincioși de toate vârstele, aceștia ajutându-l și susținându-l în lucrările întreprinse, dintre care amintim: pictarea bisericii în tehnica „fresco”, construirea turnului clopotniță, a gardului din cărămidă care împrejmuiește sfântul locaș, a aghiasmatarului din curte, împodobirea bisericii cu mobilier de stejar și cu cele necesare pentru cult, publicarea unor articole în revistele eparhiale și multe altele.
Părintele Constantin s-a distins prin talentul oratoric, vocea plăcută și cultivată, prin simțul său pragmatic, arătând iubire și jertfă pentru Biserica lui Hristos.
Misiunea sacerdotală și-a desfășurat-o sub trei regimuri politice timp de 76 de ani: monarhie (1943-1947), comunism – epocă a incertitudinii, a terorii și a incriminării, (1948-1989) și democrație (1989-2019).
„Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă disticție din Patriarhia Română, i-a fost acordată de către P.S. Eftimie Luca, Episcop al Romanului și Hușilor, cu ocazia sfințirii Bisericii „Precista” din Bacău, în anul 1990, încununând astfel întreaga osteneală și râvnă de care a dat dovadă în activitatea misionară desfășurată.
Începând cu 1 ianuarie 2004, și-a încetat activitatea administrativă din cadrul parohiei, fiind pensionat, însă a continuat să fie aproape de credincioșii pe care i-a păstorit, aducăndu-le mângâiere sufletească și binecuvântare.
Luni, 11 aprilie 2019, la vârsta de 97 de ani, părintele C-tin Mardare a trecut la cele veșnice, după o luptă și grea suferință, împăcat cu Dumnezeu și cu credincioșii pe care i-a păstorit.
Slujba înmormântării va avea loc sâmbătă, 13 aprilie, în biserica din Parohia „Precista” - Bacău, după Sf. Liturghie, la ora 11.30.
Domnul să-i odihnească sufletul în ceata prietenilor Săi, mângâind totodată pe cei dragi din familie și parohie!
Pr. Mihail Tomozei