O nouă seară de rugăciune a adunat vineri, 11 august, orele 19.00, credincioșii băcăuani pe ”Meteora” Bacăului.
În cea de-a doua vineri din Postul Adormirii Maicii Domnului, preoți și credincioși băcăuani s-au rugat împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la biserica mănăstirii ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului. Ca în fiecare din cele patru postul mari din timpul anului bisericesc, în inima acestui așezământ monahal, ierarhul a săvârșit Taina Sfântului Maslu, rostind rugăciunile specifice pentru vindecarea trupească și sufletească a celor care au urcat pe ”Meteora” Bacăului. După cuvântul de învățătură al Înaltpreasfinției Sale, privitor la importanța și semnificația postului pentru viața credinciosului, preotul Iulian Mușat, parohul Bisericii ”Buna Vestire” din cartierul Bistrița Lac, a mulțumit chiriarhului pentru părtășia la această zi binecuvântată, dar și maicii starețe, savrofora Magdalena Budeanu, pentru implicarea în frumoasa organizare a serii de rugăciune. Alături de băcăuanii din Parohia ”Buna Vestire”, la slujba Sfântului Maslu au mai luat parte preoții și credincioșii Parohiei ”Sf. Trei Ierarhi” din Bacău, dar și cei din Parohia Podiș, alături de alți părinți slujitori ai sfintelor altare care au ținut să fie în comuniune sfântă la mănăstirea de la Valea Budului.
(Pr. Constantin Gherasim)