Sute de credincioși din întreaga eparhie au fost prezenți astăzi, 31 august, la catedrala arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, cu ocazia aducerii în pelerinaj, pentru prima oară, a moaștelor Sfântului Ierarh Nectarie Taumauturgul de la mănăstirea Radu Vodă din București.
Sărbătoarea din această zi a fost precedată de sfânta Liturghii, oficiată de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul dumnezeieștii slujbe, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul Andrei Adrian Gabriel, pe seama parohiei Poiența, iar pe diacon Iulian Gabriel Hârjan întru preot pe seama parohiei Zlătari ”Sf. Nicolae” Parincea.
Binecuvântarea oferită de Prefericitul Părinte Patriarh Daniel tuturor credincioșilor din Eparhia Romanului și Bacăului, prin aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, la solicitarea Preasfințitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, va rămâne multă vreme înscrisă în sufletele copiilor, tinerilor și bătrânilor care în această zi au ajuns la Catedrala din Roman pentru a da slavă lui Dumnezeu prin lucrarea acestui iubit și apreciat sfânt al Bisericii Ortodoxe.
La orele 17.00, racla cu părticele din moaștele sfântului Nectarie a fost așezată spre închinare la biserica din Cotu Vameș (lângă municipiul Roman), cu ocazia târnosirii bisericii, urmând a se întoarce duminică, 1 septembrie, la mănăstirea Radu Vodă.