Mesaje de felicitare la zi aniversară

La împlinirea a 65 de ani de viață Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost felicitat de numeroase personalități ale vieții religioase și culturale. Acestora s-au adăugat numeroase urări transmise de către preoți și credincioși prin intermediul rețelelor de socializare. Redăm în cele ce urmează câteva dintre mesajele primite de chiriarhul Romanului și Bacăului cu acest prilej.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Cu prilejul aniversării zilei de naștere a Înaltpreasfinției Voastre, Vă adresez alese urări de sănătate, și belșug duhovnicesc, dimpreună cu ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea pastorală, misionară și culturală pe care o desfășurați spre slava lui Dumnezeu și binele Bisericii.

Fie ca sfintele bucurii tainice ale lucrării pentru Dumnezeu și pentru oameni, împlinite în slujirea arhierească responsabilă și jertfelnică pe care o arătați, să se pogoare în sufletul și viața Înaltpreasfinției Voastre, dăruindu-vă roade alese și binecuvântate!

Întru mulți și fericiți ani, Înaltpreasfinția Voastră!

Cu părintească binecuvântare și frățească dragoste în Hristos,

†Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

***

IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

 

Aniversarea zilei de naștere, când împletiți în cununa vieții al 65-lea an, îmi oferă minunatul prilej de a că felicita – împreună cu toți credincioșii și clericii dobrogeni de la malul Mării Negre – și bucuria de a-L ruga pe milostivul Dumnezeu să Vă sporească sănătatea, înțelepciunea, pacea și binecuvântările întregii lucrări arhierești, pe care o împliniți cu dăruire și devotament.

Întru mulți și fericiți ani!

Cu frățească dragoste întru Hristos-Domnul,

†Teodosie,

Arhiepiscopul Tomisului

 

***

IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

 

Acest moment aniversar ne oferă plăcutul prilej să Vă transmitem gândurile Noastre de aleasă prețuire, cu urări de sănătate, multă fericire şi împliniri duhovnicești.

Ne rugăm lui Dumnezeu Celui slăvit în Treime să Vă dăruiască mult spor în lucrarea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească pe care o desfășurați, pentru prosperitatea Bisericii strămoșești și pentru folosul sufletesc al clerului și dreptcredincioșilor creștini încredințați spre arhipăstorire.

Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,

†Ciprian,

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

 

***

IPS Părinte Nicolae Condrea, Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

 

Cu deosebită bucurie duhovnicească, la frumos ceas aniversar, vă rugăm să primiți de la noi, slujitorii și credincioșii ortodocși români din America, alese urări de sănătate, pace și împliniri duhovnicești și pastorale.

Ne rugăm pentru sănătatea, pacea, bunul spor misionar-pastoral și folosul duhovnicesc al Înaltpreasfinției Voastre. Domnul să vă țină cu zile îndelungate și să vă ocrotească în tot lucrul bun spre zidirea sufletească a credincioșilor și spre slava Bisericii noastre străbune.

Întru Mulţi Ani, Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop Ioachim!

†Nicolae Condrea,

Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

 

***

Preasfințitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

 

Cu prilejul aniversării zilei de naștere a Înaltpreasfinției Voastre, Vă adresez alese urări de sănătate, dimpreună cu ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea pe care o desfășurați.

În această aleasă zi, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru darul sfânt al vieții, precum și pentru darurile revărsate asupra Înaltpreasfinției Voastre, pe care le-ați cultivat prin rugăciune și osteneală, înțelepciune și stăruință.

Cu smerenie, Îl rog pe Mântuitorul Hristos să Vă dăruiască în continuare aceeași râvnă plină de evlavie în slujirea de arhipăstor la care ați fost chemat și mult ajutor în slujirea Bisericii și a credincioșilor ei.

Doresc să aveți întotdeauna bucurii sfinte și toate cele de folos.

Întru mulți și binecuvântați ani!

†Timotei Prahoveanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

 

***

Dan Zamfirescu, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România

 

Pe 29 martie anul acesta, cu voia lui Dumnezeu și rânduielile hărăzite de El acestui neam și Bisericii Sale, împliniți 65 de ani, vârsta bilanțurilor, fie și provizorii, ale unei vieți.

Am avut privilegiul să fiu și să continui a fi unul dintre martorii acestei vieți, din epoca tinereții Înaltpreasfinției Voastre în obștea mănăstirii Bistrița, până la strălucita și neuitata ceremonie a așezării pe unul dintre scaunele istorice ale Bisericii noastre. Sunt încredințat că aniversarea căreia ați ținut să-i conferiți un caracter lipsit de orice festivitate va prilejui alcătuirea acestui bilanț de către cei ce vă înconjoară de mulți ani cu nemărginita stimă și prețuire ce au însoțit totdeauna pe oamenii aleși ai acestei nații, printre care străluciți azi și veți rămâne să străluciți cât va mai fi pe pământ un neam românesc.

Opera de ctitor, începută încă din anii îndelungii păstorii a celui ce a fost cel de luminoasă amintire părinte Eftimie, care a știut că are alături un dar al lui Dumnezeu făcut neamului și Bisericii, nu cred că are egal în aproape toată istoria acestei creații a lui Alexandru cel Bun, căreia i-ați adăugat reaprinderea cultului Sfintei Cuvioase Parascheva, instituit de același mare domn, întemeietorul culturii românești.

Dar ceea ce a revărsat peste chipul Înaltpreasfinției Voastre o lumină pogorâtă de la Părintele Luminilor este rolul pe care vi l-ați asumat în ceea ce amenință să devină o crâncenă încleștare cu „inamicul naturii umane” care vrea să înlocuiască printr-a sa, împărăția lui Dumnezeu pe care o invocăm în Rugăciunea Domnească. Încleștare în care neamul nostru se află pentru a doua oară în acest secol de curând încheiat.

Ați închinat teza de doctorat pariziană celui ce a dat Ortodoxiei românești chipul ei universal în epoca modernă, venind după sfinții Neagoe Basarab și Varlaam mitropolitul Moldovei în epoca veche, și cred – mi-am exprimat demult această credință – că nimeni n-a reușit să înțeleagă și să facă a rodi geniul teologic dar și spiritualitatea românească a părintelui Dumitru Stăniloae, ca autorul acestei teze. Iar ceea ce va defini însăși condiția noastră de „rezervă enigmatică a Adevărului în mijlocul unei creștinătăți apostate” (Henry Montague) vor fi cuvintele prin care ați proclamat perenitatea creștinismului în această creștinătate. „Creștinismul abia începe” va rămâne pentru totdeauna replica dată de neamul românesc, prin Înaltpreasfinția Voastră, acestei creștinătăți apostate.

Ceea ce pana și rostirea Înaltpreasfinției Voastre ne dau tuturor, izvorăște din această tărie și măreție a sufletului românesc pe care le întruchipați ca unul dintre cei mai străluciți purtători din câți au ilustrat istoria Bisericii noastre.

Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop de azi și martor la rându-i al propriei mele vieți și strădanii din ultimii 36 de ani, Cel ce are bucuria să vă trimită azi urarea rituală „Întru mulți ani, stăpâne!” o poate face numai fiindcă datorită sprijinului ce întrece orice imaginație, pe care i l-ați dat, i-ați salvat viața de la o moarte sigură atunci când nimeni nu o mai putea face decât Dumnezeu, Care a făcut-o prin Înaltpreasfinția Voastră. Dacă această viață a mea nesperat de lungă va mai avea un răgaz, sper să duc la bun sfârșit ceea ce cred că va lăsa o urmă a trecerii mele prin această lume. În tot ceea ce am putut face de atâta vreme ați fost prezent și părtaș.

La tot ceea ce va rămâne legat de numele Înaltpreasfinției Voastre se va adăuga pentru totdeauna și această „faptă bună” a salvării mele literalmente de la moarte, și sunt fericit să o mărturisesc aici și acum și o voi face dincolo, în fața lui Dumnezeu, Care mi-a îngăduit să dau neamului românesc cea mai mare carte creștină a lui și să-i redau locul lui de glorie în istoria universală, furat 150 de ani.(...)

La mulți ani Înaltpreasfințite Stăpâne, cu câtă fericire ne este îngăduită și dăruită de Pronie pe pământ, și cu întărirea pentru cea mai grea parte din istoria ce ne-a fost dat să o trăim și să o facem și noi, împreună, până acum.

 

***

Stelian Gomboş, Consilier (superior) la Secretariatul de Stat pentru Culte

 

Un om plin de Har şi de Dar - Părintele Arhiepiscop Ioachim...

În ziua de vineri - 29.03.2019 Părintele Arhiepiscop Ioachim va aniversa frumoasă şi binecuvântată vârsta de 65 de ani!... 

Mărturisesc faptul că, pe mine unul, IPS Părinte Ioachim mă impresionează întotdeauna, datorită calităţilor sale deosebite: un desăvârşit iubitor al frumosului filocalic, divin şi paradisiac, un om al eleganţei sacerdotale, un om al scrisului miezos, consistent şi bogat în versuri şi stihuri inegalabile, mai mult decât atât: un alcătuitor al sfintelor condace şi icoase din acatistele închinate multor Sfinţi Romani!... 

Un ataşat al patericului, al scrierilor liturgice, pastorale şi patristice! Un vorbitor de limba franceză aerisita, îngrijită şi cultivată!... 

Un om de cancelarie, administraţie, pastorație şi misiune dinamică, articulată şi, deci, mărturisitoare, impecabilă şi veritabilă!...

Toate acestea şi multe alte virtuţi ale Părintelui Arhiepiscop Ioachim mă fac să cred că Lavra Sihăstriei a format ucenici deosebiţi, sub călăuzirea părintească a Părinţilor Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Victorin Oanele sau Ioanichie Balan; ca Sfântul Sinod al BOR, sub atenta, nobila şi patriarhala supraveghere şi îndrumare a Părintelui Daniel, a produs ierarhi de valoare şi prestigiu, iar scaunul istoric al Romanului a dispus de vrednici şi autentici ierarhi, adevăraţi slujitori şi propovăduitori ai lui Hristos - Marele Arhiereu!...

Prin urmare, acum la ceas de minunată sărbătoare, eu personal îi doresc Părintelui Arhiepiscop Ioachim: de la Dumnezeu binecuvântare, zile rodnice, sănătoase şi îmbelşugate, iar de la oameni, respect, preţuire, admiraţie şi gratitudine!...

Un sincer şi călduros la mulţi, buni şi binecuvântaţi ani!...