În contextul în care Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca An comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, Administrația Națională a Penitenciarelor a organizat, în perioada 26 - 28 septembrie 2017 - la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tg. Ocna - activități moral - religioase derulate în cadrul Proiectului Memorie și mărturisire în penitenciarele românești.
Evenimentul a fost organizat de către Administrația Națională a Penitenciarelor, sub coordonarea preotului capelan Florin Smarandi — preot capelan al SNPAP Tg.Ocna și capelan coordonator al preoților de penitenciare din ANP, în colaborare cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Protoieria Onești, Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna și Centrul Educativ Tîrgu Ocna, având binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel și a Părintelui ARHIEPISCOP al Romanului și Bacăului, Ioachim.
La aceste activități a fost prezent, ca delegat din partea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, părintele consilier patrairhal de la Sectorul Social Filantropic și la ele au participat toți preoții capelani din unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, salariați ai celor două unități, preoți și credincioși din apropiere, persoane private de libertate, minori și tineri, toți cei prezenți primind în dar cărți de învățătură și mărturisire ortodoxă
Agenda lucrărilor a debutat marți, 26 septembrie, cu Slujba Sfintei Liturghii săvârșită sub protia părintelui protopop al Protoieriei Onești, pr. Ioan Bârgăoanu, în interiorul noii Biserici închinate Sfinților martiri și mărturisitori români din toate timpurile și a mărturisitorilor din închisorile comuniste din toate locurile, aflată în construcție la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tg. Ocna. Cei 40 de preoți prezenți au pomenit pe toți martirii neamului românesc și pe toți cei ce au murit și au pătimit în închisorile comuniste.
La sfârșitul slujbei au fost sfințite cele trei cruci ce vor fi ridicate la finalul lucrăriilor pe noua biserică de lemn, închinată martirilor și mărturisitorilor din închisorile comuniste ce va avea ca hramuri pe Sfinții Martiri Brâncoveni și pe Sfinții 40 de mucenici din Sevasta.
Tot în aceeași zi, au fost prezentate activitățile desfășurate în cadrul Proiectului ,,Memorie și mărturisire în penitenciarele românești,, de către fiecare din preoții participanți și s-a făcut un pelerinaj și o Slujbă de Pomenire la Troița Martirilor din cimitirul de lângă Spitalul Penitenciar Tg. Ocna, având loc și o întâlnire de suflet cu părintele arhimnadrit Epifanie Bulancea, de la M-rea Mâgura Ocnei.
Programul zilei de 27 septembrie 2017 a cuprins Slujbele de Aghesmă și de Sfântu Maslu, cuvânt de învățătură și punerea simbolică a unei cărămizi la masa Sfântului Altar, de către fiecare preot de penitenciar, urmate de un pelerinaj duhovnicesc la Salina TG. Ocna și la Biserica din mina de sare - Sf. Varvara, unde s-a săvârșit o slujbă de mulțumire. După-amiaza avut loc Conferința duhovnicească ”Hristos după gratii, mărturia unei generații”, susținută de către părintele Nicolae Bordașiu — în vârstă 93 ani, mărturisitor al credinței, care a emoționat asistența cu mărturiile sale după ani grei de suferință în închisorile comuniste.
Seara, domnul dr. Stelian Gomboș, consilier al Secretarului de Stat pentru Culte, a vorbit celor prezenți despre ,,Temniţele şi închisorile comuniste din România”, prezentând audienței un material sintetic și analitic. În final, părintele ieromonah Amfilohie de la mănăstirea Diaconești a ținut treză conștiința de neam și de credință vorbind despre ,,Mărturisitorii Ortodoxiei în România comunistă” și despre nevoia de a le urma exemplul.
În cadrul întâlnirii naționale a preoților capelani de penitenciare au avut loc dezbateri cu privire la noile reglementări adoptate în ultima perioadă (elemente de pregătire continuă, legislație, norme și reglementări noi, standarde minime, fișa postului, consiliere / consiliere educațională și moral — religioasă șamd).
Pr. Capelan coordonator al preoților din ANP,
Florin Smarandi