Astăzi, întâi iunie, începând cu ora 11.30, în aula Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman a fost susținută de către domnul Guy Detouche conferința „Mărturia unei convertiri”.
Astăzi, întâi iunie, de Ziua Internațională a Copilului și în contextul Anului Omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman a fost susținută de către domnul Guy Detouche conferința „Mărturia unei convertiri”.
Conferința de astăzi face parte din seria activităților cultural-religioase dedicatr tinerilor, pe care conducerea liceului le-a programat pentru acest an școlar. De altfel, în perioada prepascală, în această instituție s-au derulat activități culturale ce au așezat în lumină valențele educației în formarea intelectuală și morală a tânărului, numeroși părinți duhovnicești din Eparhie împărtășind tinerior aspecte moderne ale pastorației contemporane și prezentândule modele demne de urmat pentru viața spirituală.
Delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim la această întâlnire a fost părintele arhimandrit Serafim Huzdup, consilier eparhial, care a transmis cuvântul de binecuvântare al ierarhului.
Apoi, invitatul special al acestui eveniment, domnul Guy Detouche, a prezentat auditoriului experiența tulburătoare a convertirii sale întâmplate în anul 1990, în urma întâlnirii cu Înaltpeasfințitul Părinte Ioachim, pe atunci preot misionar, delegat al Patriarhiei Române în Franța. În expunerea sa domnul Guy Detouche a vorbit, între altele, despre motivele care l-au determinat să se convertească la Ortodoxie, despre secularismul occidentului și surogatele civilizației care nu pot suplini prezența lui Dumnezeu, despre viața spirituală ca fiind o componentă fundamentală a ființei omului, precum și despre importanța găsirii identității religioase. Mărturisirea domnului Detouche a adunat în rezumat frământările unei vieți în căutarea lui Dumnezeu. „Practicarea vieții ortodoxe ne-a deschis cu adevărat ușile sfințeniei și ne conduce deseori la stări inexprimabile, atât de complete prin frumusețe și serenitate, prin care ea ne-a făcut să înțelegem și să resimțim fericirea prezenței lui Dumnezeu în fiecare clipă a vieții noastre. Rapid, am devenit aproape însetați și destul de mulțumiți prin prezența lui Dumnezeu și devenim din ce în ce mai veghetori”. Amintind în expunerea sa despre experiența din Franța, invitatul a vorbit despre întâlnirile de taină pe care le-a avut cu Înaltpreasfințitul Ioachim în vederea profundării credinței ortodoxe: „La începutul anilor de studii, la Institutul Internațional „Sf. Serghie”, una dintre prietenele noastre (astăzi monahie la o mănăstire din Vestul Franței) ne-a făcut cunoștință cu un călugăr venit din România care își pregătea lucrarea sa de doctorat în teologie. Este vorba de părintele Ioachim, care așa cum știți, între timp a devenit IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. În calitate de călugăr, IPS Ioachim, în cadrul întâlnirilor noastre periodice, în fiecare lună, la domiciliul nostru, ne-a sprijinit și ajutat mult, și ne-a adus la cunoștință învățătura Ortodoxiei, mereu, prin amprenta delicateței și a discreției”, a subliniat domnul Detouche.
Domnul Guy Detouche și distinsa sa soție, domna Francoise Detouche, s-au convertit la Ortodoxie în anul 1990, iar din data de 9 septembrie 2011 s-au stabilit la Mănăstirea Văratec unde au găsit o oază de spiritualitate pe care au căutat-o întreaga viață.
După conferință, profesorii și elevii prezenți s-au deplasat în curtea Fundației „Episcop Melchisedec”, acolo unde Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a înmânat Diploma de excelență domnului Guy Detouche, diplome de vrednicie profesorilor implicați în activitatea desfășurată în cadrul liceului teologic, iar echipelor implicate în minicampionatul de fotbal „Cupa Episcop Melchisedec”, desfășurat în zilele de 30 și 31 mai în cadrul Liceului Național „Roman Vodă”, le-a înmânat cupe și medalii. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre semnificația zilei de întâi iunie și importanța ei în contextul Anului Omagial al educației, și a felicitat pe toți cei implicați în organizarea activităților prilejuite de Ziua Internațională a Copilului.
La final, părintle Ionuț Amarinei a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru susținerea materială și logistică în vederea desfășurării activității culturale de astăzi precum și a competiției sportive „Cupa Episcop Melchisedec”.
(Pr. Valentin Băltoi)