Prima Duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei, a însemnat pentru grupul catehetic al Parohiei Viișoara, din Protopopiatul Onești, o prezență alături de cei ce-și poartă crucea neputinței trupești și a văduviei la Căminul de bătrâni din Târgu Trotuș și, totodată, o mărturisire a credinței în cadrul Procesiunii cu Sfintele Icoane și al Marșului pentru viață, organizate în orașul Târgu Ocna.
Pregătindu-se pentru luminoasa zi de Mărțișor, copiii și tinerii viișoreni s-au întâlnit joi, 26 februarie, în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Viișoara, la un atelier de creație, unde, prin munca și răbdarea lor, dimpreună cu îndrumarea și ajutorul doamnei preotese Andreea Roncea, membră în „Asociația de Meșteri Populari din Moldova – Iași”, alături de doamna preoteasă Eliza Stanciu, profesor de educație plastică și de alți voluntari, au realizat frumoase mărțișoare din împletitură de sfoară și felicitări de Întâi Martie, ca semne ale dragostei și recunoștinței pregătite pentru Căminul de bătrâni „Sfânta Parascheva” din Târgu Trotuș.
Duminică, în Ziua Mărțișorului, ca o liturghie după Liturghie, grupul catehetic, alături de părintele paroh Teofil Roncea și doamna preoteasă Andreea Roncea, a poposit în mijlocul persoanelor vârstnice din cadrul acestui cămin, aducându-le pe chip și în inimă bucuria mărțișorului meșteșugit, alături de o floare primăvăratică și de îmbrățișările calde ale prețuirii și recunoștinței.
După acest moment, s-au îndreptat spre Biserica „Precista” din orașul-stațiune Târgu Ocna, unde au luat parte la procesiunea tradițională locală din Duminica Ortodoxiei, denumită „Sfintele Icoane – Bucuria Bisericii”, în cadrul căreia a fost integrată și activitatea Pro Vita „Marșul pentru viață”. Tinerii și copiii Parohiei Viișoara au purtat pe brațe icoane cu Sfinții Părinți Ioachim și Ana cu prunca lor, Sfânta Fecioară Maria, ocrotitorii grupului lor catehetic, mărturisind astfel cinstirea familiei creștine și a sfintelor icoane, precum și prețuirea vieții ca dar al lui Dumnezeu.
(Pr. T.R.)



