Ziua de 4 august 2018 a fost una de bucurie pentru cei peste 20 de copii înscrişi la activităţile Centrului de zi pentru copii ,,Sfântul Arhanghel Rafail”, Holt.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi al Bacăului, şi cu bunăvoinţa conducerii Măgura Aventura Parc, care a sponsorizat această acţiune, cei mici au avut parte de o zi de neuitat, făcând mişcare şi bucurându-se de activităţile specifice acestui minunat loc de joacă, plin de aventură şi de acţiune.
,,Copiii au fost nespus de bucuroşi, în vacanţă fiind, să se poată juca, să râdă, să respire aer curat şi să simtă adrenalina şi bucuria de fi prezenţi, sub coordonarea echipei Măgura Parc, la un astfel de eveniment, mai ales că mulţi dintre ei erau pentru prima oară la un asemenea loc de joacă şi de distracţie”, a precizat părintele Iulian Adam.
Centrul de zi pentru copii de la Holt a fost înfiinţat prin sprijinul şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim în anul 2012. Aici, un număr de 20 de copii, cazuri sociale ale comunităţii de la Holt, primesc sprijin educaţional, o masă caldă pe zi şi diverse alte beneficii sociale în cadrul programelor eparhiale ale Bisericii Ortodoxe.
Părintele paroh Iulian Adam, coordonatorul activităţilor Centrului de zi pentru copii Holt, a mulţumit la final conducerii şi echipei de acţiune Măgura Aventura Parc pentru bucuria oferită gratuit celor mici, a mulţumit sectorului Social Filantropic şi de Misiune al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului pentru sprijin şi implicare, părintelui consilier eparhial Eugen Ciuche, cel care a avut ideea unui astfel de proiect şi a exprimat dorinţa realizării unor viitoare asemenea acţiuni.