La împlinirea a doi ani de zile de la mutarea la Cer a părintelui Arhimandrit Antonie Jeflea, fostul stareț al Mănăstirii cu hramul Nașterea Maicii Domnului din localitatea Giurgeni, a avut loc la această mănăstirea din localitatea nemțeană slujba Sfintei Liturghii și apoi rânduiala slujbei Parastasului. Acestea au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Alături de ierarh au fost prezenți părintele arhimandrit Serafim Huzdup, exarhul Eparhiei, preoți, diaconi, numeroși credincioși și foști fii duhovnicești.
Sute de credincioși au participat astăzi, 16 februarie 2020, la Sfânta Liturghie și apoi la slujba de pomenire oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, alături de un sobor de preoți și diaconi în memoria părintelui Antonie, fostului stareț al Mănăstirii Giurgeni.
În prima parte a slujbei a avut loc sfințirea ferecăturii ce îmbracă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
În cadrul Liturghiei a avut loc o hirotonie întru diacon a tânărului teolog Dragomir Nicușor Dănuț pentru parohia Conțești din protopopiatul Sascut și cea întru preot a diaconului Toma Petru pe seama parohia Hârja din protopopiatul Onești.
În cuvântul de învățătură Ierarhul a îndemnat pe creștinii prezenți la amintirea și pomenirea părintelui Antonie Jeflea.
Iată, suntem la un an de zile de când am așezat în mormânt, aici, protejat de o cruce, pe părintele duhovnicesc, starețul și duhovnicul acestui așezământ monahal. Morții nu mor când sunt puși în morminte, ci atunci când cad în uitare. De aceea, faptul că nu l-ați uitat pe părintele Antonie și ați venit credincioși din toate părțile României, să fiți împreună astăzi în duh de rugăciune, parcă am simțit încredințarea că părintele este aici cu noi. Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți, să vă dăruiască sănătate deplină, să veniți aici la Maica Domnului care vă privește pe fiecare cu ochi milostivi, vă privește pe fiecare cu un cuvânt, cu o mână milostivă care vă întinde un dar de la Iisus Hristos, Fiul ei iubit. Dumnezeu să-i ierte! Veșnica lui pomenire din neam în neam!
După Liturghie a avut loc la mormântul împodobit cu flori rânduiala Parastasului pentru părintele Antonie, fostul stareț al vetrei monahale de aici.
La final, părintele stareț Nicolae Dănilă a mulțumit Arhipăstorului pentru prezență și binecuvântare și a rememorat amintiri frumoase pe care le-a trăit alături de fostul stareț și părinte duhovnicesc.
După acest moment emoționant, la poarta mănăstirii fiecare creștin dintre cei prezenți a primit un pachet cu ofrande întru pomenirea marelui duhovnic și fost stareț al mănăstirii.
(pr. Daniel-Ionel Marari)