În Duminica a VII-a după Paști (a sfinților părinți de la Sinodul I Ecumenic), la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească. În cadrul slujbei, tânărul teolog Lehonschi Iustin-Meseșmit a fost hirotonit de către Părintele Arhiepiscop Ioachim în treapta de diacon pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Roman.
Pericopa evanghelică a fost tâlcuită de părintele protosinghel Roșu Gabriel, slujitor al Catedralei Arhiepiscopale. Acesta a vorbit despre necesitatea cunoașterii lui Dumnezeu pentru perspectiva îndumnezeirii omului.
Nevoia de purificare și de a trăi veșnic este sădită în ființa omului. Nici una dintre religiile lumii, în afară de creștinism, nu poate definii noțiunea de mântuire și nu poate spune în ce constă ea. În evanghelia de astăzi tocmai acest lucru în clarifică mântuitorul Hristos, când ne spune: „aceasta este viața veșnică și aceasta este mântuirea, să te cunoască pe Tine Singurul Adevăratul Dumnezeu”. Iubiți credincioși, nu se poate să cunoaștem un Dumnezeu abstract care stă undeva departe în cer.
Tot acum, acesta a vorbit despre necesitatea întâlnirii cu Mântuitorul Iisus Hristos.
Este absolut obligatoriu să-L cunoaștem pe Iisus Hristos, pe Cel pe Care Tatăl L-a trimis. Înainte de venirea Mântuitorului Hristos, omul Îl putea cunoaște pe Dumnezeu prin contemplarea naturii, prin privirea universului pentru că tot universul este plin, este impregnat de mâna lui Dumnezeu. Omul contemplând creația lui Dumnezeu se poate împărtăși și de Dumnezeu și poate ajunge la o anume cunoaștere a lui Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că Dumnezeu s-a întrupat de trei ori: odată în univers în toată creația, apoi în litera scripturii și bineînțeles din Sfânta Născătoare de Dumnezeu.
La Liturghia arhierească de astăzi, din Catedrala Arhiepiscopală de la Roman, răspunsurile la strană au fost date de corul ”Paraschevi”.