Duminica a XXXII-a după Rusalii, închinată lui Zaheu, a fost serbată la catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman într-un mod aparte. IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de soborul preoților și diaconilor slujitori în lăcașul istoric de cult, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în cadrul căreia au avut loc două hirotonii întru preot și respectiv diacon.
În cuvântul său, rostit la finalul Sfintei Liturghii, Arhipăstorul a făcut o descriere a icoanei în care este reprezentată întâlnirea lui Zaheu vameșul cu Mântuitorul omenirii.
“Icoana lui Zaheu este icoana restabilirii noastre cu Domnul Hristos. Acesta a venit să ne caute și pentru ca noi să Îl căutăm spre împlinirea și restaurarea noastră. Din icoană deducem că Hristos Se smerește atât de mult, încât coboară în cele mai de jos ale pământului. Hristos Se coboară chenotic, zicem noi în limbaj teologic, smerindu-Se pe Sine pentru a salva creatura și întreaga umanitate.”
Tot acum, Ierarhul a explicat credincioșilor că numai în smerenie și prin schimbarea vieții în bine ne putem mântui sufletele.
„Imaginea lui Zaheu este imaginea noastră, a fiecăruia dintre noi, care suntem în căutarea Chipului Suprem. Hristos parcă devine o scară pe care suntem chemați să urcăm de pe pământ la cer. Deci, doar de pe pământ se începe lucrarea de mântuire a sufletelor noastre. Cel care se ridică pe sine fără Dumnezeu se prăbușește. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să purtăm chipul Lui, al Iubirii, în sufletul nostru”.
La momentele specifice din Liturghie au avut loc două hirotonii, întru preot, respectiv diacon, a tinerilor teologi Burlacu Marius Ciprian și Nechita Marius Gheorghe. Răspunsurile la strană au fost date de corala “Paraschevi” a catedralei romașcane.
(Pr. Daniel Marari)