Istorie și Moștenire în a doua zi a evenimentului „Tânărul Oneștean”, ediția a VI-a

Marți, 24 iulie 2024, cei 200 de tineri implicați în activitățile celei de-a VI-a ediții a evenimentului „Tânărul Oneștean” au avut parte de o zi încărcată cu daruri pentru minte și inimă. 

 

Dimineața a pus la încercare spiritul de echipă în cadrul așteptatei vânători de comori, care a oferit ocazia prielnică participanților de a cunoaște mai bine orașul și de a interacționa cu localnicii, cărora le-au împărtășit din entuziasmul lor. 

A doua parte a zilei a gravitat în jurul vernisării expoziției „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”, organizată de doamna muzeograf Elena Brîndușa Popovici de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău și găzduită, începând de astăzi, și de Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești. Panourilor expoziționale li s-au adăugat interesante intervenții, moderate de doamna Cristiana Murariu. Părintele protopop Nicolae Zaharia le-a vorbit tinerilor despre importanța mănăstirii Bogdana în viața oneștenilor de ieri și de azi, în timp ce domnul Ionuț Tenie, directorul bibliotecii din Onești, a urat bun venit tinerilor. Șirul alocuțiunilor a fost continuat de doamna muzeograf Elena Brîndușa Popovici, inițiatorul expoziției, care a punctat aspecte importante din viața Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi, stareț, pentru o perioadă, al Mănăstirii Bogdana. Cuvinte de încurajare și îndemuri prețioase au fost oferite de monahia Mihaela Radu, stareța Mănăstirii Bogdana, iar părintele protopop Eugen Ciuche de la Protoieria Bacău a invocat amintirea Sfântului Visarion Toia. 

Oneștenii vor putea admira expoziția în sala multifuncțională a Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” din Onești până pe 2 august 2024.

Cristiana Murariu