În după amiaza acestei zile, începând cu ora 17.00, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de Preoții Consilieri și Inspectori ai Centrului Eparhial, preoții slujitori de la catedrală și preoții din protopopiatul Roman, a săvârşit cu prilejul serbării hramului Paraclisului Catedralei arhiepiscopale, care este închinat Sfântului Antipa de la Calapodeşti, unul dintre ocrotitorii Eparhiei Romanului și Bacăului, slujba Vecerniei unită cu Litia. La evenimentul duhovnicesc au participat numeroși credincioşi romașcani.
Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc la data de 10 ianuarie pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, singurul călugar athonit român care a fost trecut în rândul sfinţilor printr-o canonizare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veşnice, datorată vieții sale sfinte și cu totul alese. Cuviosul părinte Antipa de la Calapodești se numără printre cele mai alese roade duhovniceşti pe care le-a odrăslit binecuvântatul pământ al Moldovei, fiind iubit, prețuit și cinstit în întreaga lume ortodoxă.
Numit din botez Alexandru Luchian, s-a născut în anul 1816 într-o familie de ţărani credincioşi din satul Calapodeşti - Bacău. La vârsta de 20 de ani a fost călăuzit de Duhul Sfânt să intre în nevoinţa călugărească. Mai întâi s-a ostenit doi ani de zile (1836-1837) în obştea Mănăstirii Căldăruşani. Apoi s-a dus la Muntele Athos şi s-a stabilit în schitul românesc Prodromu, unde se nevoiau peste 80 de sihaştri români. După aproape cinsprezece ani de sihăstrie în schitul Prodromu, bunul nevoitor a trăit încă patru ani de zile în Mănăstirea Esfigmenu. Aici primeşte marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele de Antipa şi este hirotonit diacon. În anul 1860 Cuviosul Antipa a părăsit Muntele Athos şi s-a reîntors în Moldova, la mânăstirile din preajma Iaşilor. Dar văzându-se împresurat de mulţi credincioşi, căci numele lui se vestise în toată ţara, după trei ani a plecat să se închine la moaştele cuvioşilor părinţi de la Pecersca. Apoi a ajuns la mânăstirile din nord, uimind pe toţi cu sfinţenia vieţii lui. De aici, auzind de vestita Mănăstire ortodoxă Valaam, aflată pe o insulă din lacul Ladoga, aproape de hotarele Careliei (Finlanda), Cuviosul Antipa, iubind fericită linişte şi înstrăinare, în anul 1865 s-a aşezat în această mănăstire. În Mănăstirea Valaam s-a nevoit Cuviosul Antipa încă 17 ani de zile, învrednicindu-se de darul preoţiei şi "arătând fapte minunate de trăire duhovnicească, în post, în rugăciune şi în desăvârşita sărăcie". Cea mai mare nevoinţă a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea gândurile cele necurate şi gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt. După o nevoinţă binecuvântată ca aceasta, Cuviosul Antipa Athonitul şi-a dat sufletul cu pace în braţele Mântuitorului Hristos, la 10 ianuarie 1882, şi a fost înmormântat în gropniţa Mănăstirii Valaam. Este singurul călugăr român care s-a nevoit în această vestită mănăstire isihastă din nordul Europei.
Sfântul Antipa de la Calapodești ocupă un loc important și în viața spirituală a credincioșilor băcăuani și romașcani el fiind, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitorul Eparhiei Romanului și Bacăului. În această seară de 9 ianuarie, începând cu ora 17.00 cler și credincioși s-au adunat în catedrala arhiepiscopală de la Roman pentru a aduce prinos de rugăciune sfântului ocrotitor. Astfel, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de soborul preoților din protopopiatul Roman, de preoții și diaconii slujitori ai catedralei, precum și de preoții consilieri și inspectori ai Centrului eparhial, a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia în cinstea Sfântului Antipa. După slujba Vecerniei, preoții prezenți au oficiat slujba Acatistului închinat Sfântului Antipa în fața icoanei sale împodobite cu flori și a unui fragment din sfintele sale moaște aflate în patrimoniul spiritual al catedralei.
După slujba acatistului, părintele Arhimandrit Andrei Ioniță, mare ecleziarh al catedralei arhiepiscopale a vorbit despre viața sfântului venerat în această seară subliniind importanța acestuia pentru viața spirituală a credincioșilor din eparhie.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit celor prezenți despre sfinții ocrotitori ai eparhiei și despre faptul că Sfântul Antipa deschide seria sărbătorilor din calendarul manifestărilor cultural-religioase eparhiale de anul acesta, apoi a adus mulțumiri preoților și credincioșilor care au participat la Vecernia hramului paraclisului din incinta Centrului eparhial.
În semn de aleasă prețuire față de ierarhul locului și de adâncă venerație față de sfântul ocrotitor al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, părintele arhidiacon Antipa Burghelea, pictor de icoane și viețuitor în Mănăstirea Antim din București, el însuși fiu duhovnicesc al străvechii eparhii a Romanului, a dăruit Înaltpreasfinției Sale o icoană de mari dimensiuni a sfântului Antipa de la Calapodești: „În cuvântul de învățătură IPS Părinte Ioachim a menționat importanța și semnificația vieții Sfântului Cuvios Antipa, el însuși fiind autorul imnografic și aghiografic al vieții sfântului. Ajunul praznicului a fost încununat de primirea unui dar deosebit pentru catedrala Arhiepiscopală, prin oferirea unei icoane pictate, de mari dimensiuni, a Sfântului care a fost zugrăvită de Pr. Arhid. Antipa, pictor de icoane și monah la Mănăstirea Antim din București. Bucuria a fost deplină, IPS Arhiepiscop primind acest frumos dar de suflet și binecuvântând pe Pr. Arhim. Antipa”, a declarat Pr Arhim Andrei Ioniță, mare eleziarh al catedralei arhiepiscopale.
Mâine dimineață, IPS Părinte Ioachim va sluji Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Cuv. Parascheva” înconjurat de preoții consilieri și inspectori de la Centrul eparhial și în prezența credincioșilor romașcani.
De asemenea, la mănăstirea Sfântului Antipa din satul Calapodești, comuna Dealu Morii, județul Bacău, cu binecuvântarea Ierarhului, Cina Euharistică va fi oficiată sub protia PC Arhim. Serafim Huzdup, consilier eparhial, aici viețuind o frumoasă obște de călugări sub coordonarea Părintelui Stareț Protos. Pahomie Parfene. La slujbă va participa un numeros sobor de preoți, precum și mulțime de credincioși băcăuani.(pr. Daniel Marari)