Luni, 9 august 2021, ora 11.00, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a participat la ceremonia de premiere a sportivei Bianca Florentina Ghelber, originară din Roman, care a reprezentat de curând România la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, unde a câștigat locul 6 la nivel mondial, la proba olimpică - aruncarea ciocanului. Evenimentul a avut loc în „Foișorul Bucuriei" din incinta Fundației „Episcop Melchisedec Ștefănescu”. Moderatorul evenimentului a fost preacuviosul părinte arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial.
IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a conferit sportivei Bianca Ghelber Diploma de Excelență însoțită de Medalia Jubiliară 600 de ani de la atestarea documentară a Episcopiei Romanului. Premierea a fost făcută în semn de prețuire și recunoștință pentru performanțele sale sportive, remarcându-se în mod special la JO de la Tokio 2020, aceasta fiind, prin performanțele obținute, o ambasadoare a sportului romanesc, a valorilor cultural-spirituale ale României, spre dobândirea binelui personal și slava lui Dumnezeu.
...
Bianca Florentina Ghelber este triplă campioană mondială de junioare, între 2005 și 2007, și dublă campioană europeană de junioare în 2007 și 2008. Recordul său personal a fost de 73,52 de metri, realizat în iulie 2010 în București. La Campionatele Europene de tineret din (U23) din 2011 a câștigat medalia de aur și la Campionatul Mondial din același an obținut locul 6. Apoi a fost numită cea mai bună atletă română al anului de Federația Română de Atletism. În 2012 a fost declarată cetățean de onoare al municipiului Roman. În anul 2021, Bianca Ghelber s-a calificat pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo prin locul ocupat în clasamentul mondial, unde a obținut locul 6 cu o aruncare de 74,18 de metri, stabilind un nou record personal. (pr. Daniel Marari)