Sâmbătă, 4 iulie 2026, comunitatea credincioșilor de la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Bacău a trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuite de sărbătorirea celui de-al doilea hram al sfântului lăcaș, închinat Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei, ocrotitorul persoanelor cu deficiențe de auz.
La invitația părintelui paroh Gabriel Radu Ichim, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent în mijlocul acestei comunități aparte, pentru a împărtăși bucuria hramului și a binecuvânta lucrarea pastoral-misionară desfășurată în folosul credincioșilor cu deficiențe de auz.
Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” reprezintă un reper în viața Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, fiind destinată în mod special persoanelor cu deficiențe de auz. De-a lungul anilor, aici s-a format o comunitate unită și vie, în cadrul căreia credincioșii participă deplin la viața liturgică, beneficiind de slujire adaptată nevoilor lor. Un rol esențial în această misiune îl are părintele paroh Gabriel Radu Ichim, cunoscător al limbajului mimico-gestual, care slujește cu dăruire această comunitate de două decenii.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită în sobor de preoți, sub protia părintelui protopop Eugen Ciprian Ciuche, în prezența numeroșilor credincioși veniți să cinstească hramul bisericii și pe Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cretei.
După Dumnezeiasca Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit o slujbă de pomenire pentru membrii comunității credincioșilor cu deficiențe de auz care au trecut la Domnul, înălțând rugăciuni pentru odihna sufletelor acestora și pentru mângâierea celor rămași.
Părintele Gabriel Ichim, parohul Bisericii, a vorbit despre bucuria celor 20 de ani petrecuți în aceasta xomunitate:
„Ne aflăm astăzi în această bisericuță, mică, dar încăpătoare prin dragostea și comuniunea pe care le adăpostește.
Dacă dau timpul înapoi cu douăzeci de ani, îmi amintesc cum Înaltpreasfinția Voastră m-ați primit la Centrul Eparhial, în cerdacul Catedralei Arhiepiscopale. Atunci am purtat prima discuție despre zidirea unui lăcaș de cult destinat persoanelor cu deficiențe de auz. Nu a fost un drum ușor, însă, prin mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Voastre, toate s-au împlinit la vremea lor.
În anul 2006 am început slujirea în mijlocul comunității credincioșilor cu deficiențe de auz din Bacău, iar astăzi, ca un arc peste timp, se împlinesc douăzeci de ani de când Dumnezeu m-a învrednicit să le fiu păstor și împreună-rugător.
Privesc cu recunoștință la tot ceea ce s-a zidit în acești ani și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru oamenii pe care i-a rânduit în această lucrare, pentru purtarea Sa de grijă și pentru binecuvântarea pe care această comunitate a primit-o neîncetat.”
Ierarhul a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură.
„În fiecare dintre noi trebuie să-l vedem pe celălalt ca pe unul singur împreună cu noi, pentru că în Biserica lui Hristos nu există oameni de categorii diferite. Suntem una în Hristos, înaintea Celui ce este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Care, la plinirea vremii, a venit în lume pentru a reface ceea ce s-a stricat prin căderea omului, pentru a vindeca rănile primei creații.
Părinții Bisericii spun că omul a fost creat pentru viață și comuniune cu Dumnezeu. Însă, prin neascultare, a pierdut fericirea Raiului și a ajuns să cunoască osteneala, suferința și spinii acestei lumi. Cu toate acestea, Hristos a venit să ridice din nou omul și să-i redea demnitatea de fiu al lui Dumnezeu.
Astăzi, părintele Gabriel este un exemplu viu de slujire. El știe să comunice atât cu cei care văd, cât și cu cei care nu văd, cu cei care aud și cu cei care nu aud, făcându-se tuturor toate, pentru ca fiecare să simtă că are locul său în Biserica lui Hristos.
De aceea, vă îndemn să nu vă considerați niciodată mai puțin valoroși și să nu vă lăsați descurajați de limitele trupești. Înaintea lui Dumnezeu, sufletul fiecăruia are aceeași valoare, iar în Biserică toți suntem egali, chemați la aceeași comuniune și la aceeași mântuire.
În această comunitate băcăuană, părintele Gabriel a fost ales de Dumnezeu pentru a sluji cu dragoste și jertfelnicie credincioșilor cu deficiențe de auz. Pentru întreaga sa osteneală, pentru răbdarea și dăruirea sa, îl felicităm și noi, rugându-ne ca Dumnezeu să-i dăruiască în continuare putere și bucurie în această frumoasă lucrare misionară.”
Parintele protopop Eugen Ciprian Ciuche a vorbit despre bucuria primirii ierarhului si dăruirea părintelui Gabriel in slujirea acestei comunități:
„În această parohie, Înaltpreasfinția Voastră, au vorbit mai puțin cuvintele și mai mult faptele iubirii. Aici, dragostea creștină s-a făcut simțită nu atât prin vorbe, cât prin lucrarea concretă a slujirii aproapelui.
Părintele Gabriel, asemenea unui pedagog iscusit și unui adevărat părinte duhovnicesc, a știut să unească în aceeași comuniune atât comunitatea persoanelor cu deficiențe de auz, cât și pe cea a credincioșilor auzitori, dând naștere unei familii duhovnicești în care dizabilitatea nu mai este o barieră, ci o realitate asumată și transfigurată prin iubirea lui Hristos. În această comunitate, fiecare și-a găsit locul, iar diferențele dintre oameni au fost depășite prin comuniune, respect și dragoste frățească.
Și, după cum prezența Înaltpreasfinției Voastre reprezintă întotdeauna un dar pentru comunitățile pe care le păstoriți, aducând binecuvântare, întărire și înnoire duhovnicească, tot astfel și astăzi ați binevoit să încununați această zi aniversară cu un nou semn al prețuirii părintești.
În calitate de Chiriarh al acestei eparhii, ați rânduit ca, la împlinirea a douăzeci de ani de neîntreruptă slujire în mijlocul comunității credincioșilor cu deficiențe de auz din județul Bacău, părintele Gabriel Radu Ichim să fie distins cu Diploma de Vrednicie, ca semn al recunoașterii ostenelei, jertfei și dăruirii sale pastorale.
De-a lungul acestor ani, l-ați binecuvântat și încurajat în repetate rânduri să slujească această comunitate, iar pentru toate acestea vă aducem aleasă mulțumire. Vă suntem recunoscători că ați binevoit să fiți astăzi în mijlocul nostru și să dăruiți, prin prezența și binecuvântarea Înaltpreasfinției Voastre, noi motive de bucurie și întărire duhovnicească acestei comunități.”
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oferit părintelui paroh Gabriel Radu Ichim și întregii comunități o lucrare audio realizată de Corala Diaconia a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care cuprinde Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Dăruind această lucrare, ierarhul a arătat că rugăciunea de pocăință alcătuită de marele imnograf al Bisericii este un adevărat „plâns al sufletului” înaintea lui Dumnezeu, un limbaj al inimii care depășește rostirea cuvintelor. În acest sens, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat că lacrima rugăciunii devine glasul cel mai profund al omului, în care tăcerea se preschimbă în mărturisire, iar inima vorbește lui Dumnezeu dincolo de orice limită a cuvântului.
La finalul evenimentului, în semn de prețuire pentru activitatea pastorală desfășurată cu statornicie și dăruire, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim i-a oferit părintelui paroh Gabriel Radu Ichim Diploma de Vrednicie, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de slujire în mijlocul comunității credincioșilor cu deficiențe de auz. Distincția reprezintă o recunoaștere a muncii, jertfei și ostenelei depuse în edificarea și consolidarea acestei lucrări misionare deosebite din cuprinsul eparhiei.
Ziua hramului s-a încheiat într-o atmosferă de comuniune și recunoștință, întâlnirea dintre ierarh și această comunitate reprezentând o nouă mărturie a grijii pastorale pe care Arhiepiscopia Romanului și Bacăului o poartă tuturor fiilor săi duhovnicești, cu o atenție deosebită față de persoanele cu deficiențe de auz. (Pr. Răzvan-Dimitrie Radu)



