Centrul Cultural Catehetic ”Sf. Ioan Botezătorul” de la Biserica ”Sf. Ioan” din municipiul Bacău a fost sfințit astăzi, 10 iunie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.
În această seară, începând cu ora 18.00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent la biserica ”Sf. Ioan” din municipiul Bacău. În prezența credincioșilor băcăuani și a unui sobor de preoți, ierarhul a oficiat slujba de binecuvântare a Centrului Cultural Catehetic ”Sf. Ioan Botezătorul” , situat în imediata apropiere a bisericii parohiale. La sfârșitul slujbei, încununată de un miniconcert susținut de corala Școlii nr. 19, coordonată de prof. Mihaela Potârniche, ierarhul l-a felicitat pe preotul paroh Marius Popescu, pentru realizarea acestui obiectiv, alături de preoții coslujitori ai sfântului locaș, exprimându-și bucuria pentru dinamizarea vieții spiritual-culturale în această parohie. ”În incinta acestui centru se desfășoară ateliere de pictură și nu numai, precum și ore de pregătire la materiile specifice clasei a VIII-a în vederea susținerii examenului de capacitate, de către profesori voluntari din municipiul Bacău. Vom avea și întâlniri cu tinerii în dorința de a le fi alături și de a-i susține pe calea vieții în Hristos”, a declarat preotul Marius Popescu, parohul bisericii ”Sf. Ioan” Bacău. Ziua de sâmbătă, 11 iunie, va sta sub semnul unei altfel de întâlniri, una care provoacă la dialog. Sub titlul ”Paternitate naturală, spirituală și duhovnicească în formarea tânărului creștin”, se va desfășura - începând cu ora 18.00, conferința ce va avea drept invitați pe IPS Arhiepiscop Ioachim, Părintele Arhimandrit Pimen Costea, prof. univ. dr. Nicu Gavriluță și Pr. dr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor.