Astăzi, vineri, 3 mai, la sărbătoarea serbării hramului de la paraclisul din incinta Așezământului „Sfinții Părinți Ioachim şi Ana”, metoc Chiriarhal, au participat alături de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, preoți stareți, preoți din jurul Bacăului și părinți diaconi, alături de maici şi credincioși din zonă.
Credincioşii care s-au alăturat soborului şi maicilor de la Iteşti s-au bucurat de liniștea slujbei din aceste zile de Praznic Împărătesc. În cuvântul său, Ierarhul a vorbit despre locul acesta ales de Dumnezeu prin smerenia Sa care se dorește a fi un obiectiv filantropic de referință pentru Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Apoi, a felicitat pe pr. Arhim. Nicodim Bițic, alături de maicile de aici pentru munca edilitară și misiunea spirituală desfășurate cu timp și fără timp spre binele Bisericii și al semenilor.
Cât privește locul acesta cred că a fost ales cu inima ș cu siguranță va fi un loc important, mai ales că obiectivul principal este acela de a săvârși în paraclis și apoi în lăcașul de cult care se va ridica aici slujbele și prin ele se va împărtăși harul Preasfântului Duh prin sfintele taine. Va fi săvârșită și taina a opta, care este taina fratelui sau a aproapelui. Aici s-a aprins Focul sacru al transfigurării care nu mistuie decât fărădelegea și păcatul. Acest foc sacru se aprinde doar în Sfânta Liturghie ce se propagă ca un foc curățitor spre slava lui Dumnezeu.
După încheierea Sfintei Liturghii, a fost oficiată slujba de sfințire a agheasmei mici, care se face în toate bisericile ortodoxe în ziua prăznuirii Izvorului Tămăduirii.
Paraclisul „Izvorul Tămaduirii” Iteşti a fost sfințit în ziua de 8 septembrie 2015 şi găzduieşte slujbele oficiate de către mica obşte înfiripată aici cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, sub coordonarea pr. Arhimandrit și consilier eparhial Nicodim Bițic şi a maicii starețe monahia Chiriachi Chiper, consacrând astfel acest spațiu – al fostei baze militare – slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor.
(pr. Danie-Ionel Marari)