Întrunirea Cercului pastoral nr. 2 al Protopopiatului Sascut, la Parohia Cucova

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, vineri, 7 aprilie 2023, comunitatea Parohiei Cucova a fost gazda întrunirii Cercului pastoral nr. 2 “Sf. Eftimie cel Mare”, al Protopopiatului Sascut.

Astfel, începând cu ora 9.00, răspunzând invitației părintelui paroh Ionuț-Alexandru Apostu, preoții din parohiile aflate în componența acestui cerc pastoral s-au unit în rugăciune, înălțând rugăciuni pentru a coborî harul Duhului Sfânt spre sfințirea untdelemnului în cadrul Sfintei Taine a Maslului, spre iertarea păcatelor și vindecarea de bolile sufletești și trupești a tuturor celor care s-au adunat cu credință în ajutorul lui Dumnezeu.

Preoții prezenți la acest moment duhovnicesc au înălțat rugăciuni pentru toți cei aflați în neputințe trupești, în însingurare sau în azile de bătrâni, rugându-L pe Dumnezeu să le dăruiască alinare și putere de a duce crucea spre mântuirea sufletelor lor.

La final, părintele paroh Ionuț-Alexandru Apostu a mulțumit preoților împreună slujitori pentru prezență și împreună rugăciune, dar și tuturor credincioșilor prezenți.