Liturghie arhierească la ziua hramului, hirotonie întru preot și lansarea volumului ”Poeme - meditații lirice la duminici și sărbători” au constituit festinul duhovnicesc - cultural desfășurat astăzi, 6 august, în ziua serbării Schimbării la Față a Domnului, la mănăstirea ”Buna Vestire” de la Tisa Silvestri.
Mănăstirea ”Buna Vestire” a îmbrăcat astăzi, 6 august, haine de sărbătoare. Credincioși băcăuani și pelerini și-au îndreptat pașii spre oaza de spiritualitate și rugăciune din Tisa Silvestri, unde a fost serbat hramul bisericii celei mici ”Schimbarea la Față a Domnului”. Părtaș la acest moment de binecuvântat festin duhovnicesc a fost și chiriarhul, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, cei prezenți au fost părtași hirotoniei întru preot a tânărului Paul Benone.
În cuvântul rostit la acest moment de sărbătoare, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre semnificația ”Schimbării la Față a Domnului”, îndemnându-i pe credincioși să trăiască în iubirea lui Dumnezeu, să se ostenească pentru a putea fi pregătiți pentru întâlnirea cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos. ”Cei care ați participat la slujbă, ați suferit zăduful zilei, dar privindu-vă, văd fețele voastre transfigurate, întrezărind chipul lui Dumnezeu în perspectiva asemănării cu Creatorul. Căci, acesta este scopul vieții noastre: să fim asemenea lui Iisus, Care S-a schimbat la Față”, a spus ierarhul. ”Praznicul de astăzi presupune și foarte multă teologie. Această sărbătoare, în esența ei, ne duce în transcendent, pentru că acolo, pe Tabor, Dumnezeu Cuvântul a arătat ce trebuie să fim noi, după ce vom ieși din această viață efemeră, în timpul lui Dumnezeu, în prezentul Său continuu. Fiecare mers al nostru trebuie să fie pe calea Evangheliei. Hristos a rostit cuvânt pentru toate timpurile. Cuvântul lui Hristos este creator și va avea valabilitate până la sfârșitul veacurilor. Pe Tabor ați văzut pe Petru, Ioan și Iacob, care au vrut să imortalizeze acel moment minunat. Acolo era o stare de har, un crâmpei din viața de apoi, după care tânjim. Atunci Petru a zis ”Să facem aici trei colibe!”, însă Hristos, având alt raționament nu a făcut aceasta. Știa că la poalele muntelui mai este necaz, supărare și îndoială. Deci nu trebuie să rămânem pe Tabor, în stare paradisiacă. Către aceea tindem. Trebuie să ținem de urcușul duhovnicesc care înseamnă osteneală”, a mai adăugat Înaltpreasfinția Sa. ”Dacă ne adunăm în numele lui Hristos, El vine în mijlocul nostru. Căci nu orice adunare poate fi benefică. Adunarea în Hristos trebuie să o percepem în Dumnezeu, Care este iubire și orice comuniune trebuie să aibă la bază iubirea. Altfel este în van, fără sens. Să fim pregătiți pentru a percepe starea de theosis, de desăvârșire, de asemănare în iubirea lui Dumnezeu și să nu uităm de Cuvântul Evangheliei care este nou și înnoitor. Binecuvântarea Domnul să fie peste voi și casele voastre, iar lumina taborică să vă dea pacea lui Iisus Hristos”, a mai zis ierarhul.
Mulțumind chiriarhului pentru cuvântul ziditor, părintele arhimandrit Piment Costea, vicar-administrativ al Eparhiei, a rostit un pasaj dintr-un poem al Înaltpreasfinției Sale, dedicat sărbătorii Schimbării la Față a Domnului, după care a prezentat și volumul ”Poeme – meditații lirice la duminici și sărbători”, ultima apariție editorială la ”Filocalia”. ”Ziua de astăzi este cu totul specială pentru anul liturgic și pentru mănăstirea noastră. Pentru anul liturgic, pentru că ea definește contextul recreerii lui Dumnezeu, pentru noi întrucât avem o biserică cu hramul ”Schimbarea la Față”. Înaltpreasfinția Sa a scris un poem care surprinde într-un mod magistral unitatea treimică și lucrarea ei providențială în lume. Pentru a vă forma o imagine cât mai clară și concisă asupra praznicului de astăzi voi da citire unui fragment: ”Triada naște altă triadă,/ Tridimensionalitatea ei să se vadă,/ Ca triada apostolilor să înțeleagă/ Și lumea-n Triada fierbinte să creadă./ Iar orice triadă e vană și falsă,/ Dacă nu are pe Fiul ca axă/ Și Tatăl, și Fiul, și Duhu-s lumină,/ Ființa Triadei e veșnic divină,/ Tot Universul de Dânsa atârnă,/ Tot credinciosul Ei se închină./ Căci Triada preasfântă numai iubește/ Și niciodată ea nu pedepsește.”
Este un fragment din creația IPS Ioachim scrisă pentru sărbătoarea de azi. Multe alte creații ale Înaltpreasfinției Sale le veți găsi în această carte de poeme, de meditații lirice la duminici și sărbători, o carte bogată cu foarte multe elemente liturgico-dogmatice, cu un statut aparte în literatura religioasă, dar mai cu seamă în imnologia creștină. Modul cum este împărțită această carte, definește Evangheliile de peste an și, printr-un mod unic de versificare, le supune atenției noastre, a tuturor, pentru că veți găsi un alt mod de a înțelege Evanghelia. Această carte poate fi explicație, un mod de aprofundare a unei învățături ce izvorăște din Cuvântul Hristos și care, prin Logos, se transmite nouă, tuturor, într-o formă versificată. Această carte vă va transpune pe diferite planuri ale creației. Vă va face să simțiți că Hristos lucrează și că Duhul lui Dumnezeu este lucrător pentru fiecare în parte. Sunt cuvinte inspirate și nu alese de poet. Pentru că Duhul Sfânt transpare în fiecare vers. Le veți găsi ca fiind o hrană. Aș numi-o, în sens profan, mic dejun al vieții noastre zilnice. Întrucât, atunci când nu ai timp decât să spui un ”Doamne ajută”, poți să citește câteva versuri în care Îl vei regăsi pe Hristos. Veți mai descoperi câteva meditații personale care definesc un drum, un crez. Încă o dată, vă recomand această carte. Vă mulțumim Înaltpreasfinția Voastră că mai găsiți tihnă să scrieți pentru cei care doresc să se împărtășescă din Cuvânt și doresc să aibă Cuvântul accesibil ori să-L înțeleagă mai profund”, a declarat părintele arhimandrit Pimen.
(Pr. Constantin Gherasim)