Marți, 24 septembrie 2019, în Protoieria Onești, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-a desfășurat o nouă campanie de donare de sânge, parte a Proiectului Eparhial "Întinde o mână și dă o șansă vieții! Donează sânge!" .
Această activitate s-a desfășurat la Spitalul Municipal Onești, „Sfântul Ierarh Dr. Luca al Crimeii”, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Bacău, unde un număr de 40 de preoți și angajați neclericali au fost prezenți și au donat sânge, atât de necesar pentru cei aflați în suferință. De altfel în decursul anilor trecuți această acțiune a fost o constantă a activităților Protopopiatului Onești, preoți și credincioși implicându-se în efortul de a da șansa ca viețile unor semeni să se schimbe în bine.
Mulțumim bunului Dumnezeu, pentru tot ce am putut realiza și nădăjduim ca și pe viitor să reușim să venim în sprijinul tuturor celor aflați în suferință.