Patru septembrie 2016, ultima zi a „Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din toată lumea” a surprins și pe tineri din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, care s-au aflat acolo cu înalta binecuvântare a IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. Ei s-au alăturat miilor de tineri din România și străinătate la prima Sfântă Liturghie oficiată de Patriarhul României alături de numeroși ierarhi la Catedrala Naţională aflată în construcție în municipiul București. Slujba a fost oficiată pe o scenă special amenajată în faţa Catedralei.
În cuvântul adresat celor prezenţi, P.F. Părinte Daniel - Patriarhul României a explicat învăţăturile ce reies din textul evanghelic citit.
“Dumnezeu este milostiv, dar și drept. El este iertător, dar și îndreptător, în înțelesul că nu trece cu vederea păcatul, ci cheamă la pocăința spre îndreptare. Astfel, Dumnezeu Cel milostiv și iertător îl responsabilizează pe omul nemilostiv și neiertător. El nu pedepseşte, ci El îndreaptă pe oameni, îi responsabilizează când îi ceartă pentru că vrea să-i readucă pe calea mântuirii”., a spus Preafericirea Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat tinerilor prezenţi cuvântul de încheiere al Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din toată lumea – 2016, apoi a continuat festivitatea de încheiere ITO2016. Iuliana Lia Florea a dat citire actului solemn de încheiere a evenimentului, apoi au fost predate însemnele întâlnirii reprezentanţilor Arhiepiscopiei Iaşilor, gazda Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din toată lumea din anul 2017.
Patriarhul României a rostit rugăciunea de călătorie pentru tinerii care urmau să plece de la Bucureşti şi i-a binecuvântat pe toți. În încheiere a fost intonat pentru ultima oară imnul “Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din întreaga lume” ITO 2016.
Impresiile mai multor tineri participanți le redăm mai jos:
„Dacă la începutul acestui eveniment aveam așteptări foarte mari, acum, la final, pot spune că cele petrecute la București în perioada 1-4 Septembrie mi-au depășit toate așteptările. Fiecare eveniment a fost asemenea unei flori frumoase și parfumate având darul de a-mi înfrumuseța și înmiresma sufletul. Cred că fiecare dintre noi ne-am întors acasă cu noi valențe duhovnicești, devenind mai buni, mai credincioși și mai dispuși pentru a ne avânta spre noi culmi ale dezvoltării noastre. Mulțumim tuturor pentru contribuția adusă în cadrul acestui grup de oameni minunați și în mod special părinților care și-au manifestat dragostea față de noi într-un mod desăvârșit. Să dea Dumnezeu să ne întâlnim și în viitor în cadrul unor evenimente de acest fel. Doamne ajută!” - Liviu Pădurescu.
„Mă bucur ca Dumnezeu a îngăduit să ajung la Bucureşti şi să mă bucur alături de toți tinerii care au participat la acest eveniment de tot ceea ce a avut loc acolo . Un eveniment care după parerea mea umilă este unul dintre cele mai importante si mai frumoase din lume . Anul acesta la ITO2016 am mărit familia, ne-am umplut sufletul de fericire, de iubire , de credință şi am găsit pacea interioară de care cu toții avem atâta nevoie.” - Roxana Măgdălin.
„Zilele acestea, Capitala a fost îmbrăcată în haine de sărbătoare, în veșmântul dragostei creștine și a bucuriei întru Hristos. Este de nedescris starea de spirit a unui participant la ITO2016, pentru că e minunat să poți intenta cu lejeritate o discuție cu oameni pe care nu i-ai mai văzut niciodată, oaspeți din toate colțurile lumii, dar cu care împărtășești aceleași idealuri. Pot spune că la ITO2016 am pregustat Împărăția lui Dumnezeu deschizându-ne inimile, ridicându-ne privirile și nădăjduind cu smerenie în iubirea de sus, așa cum ne îndeamnă imnul acestui eveniment cu puternică rezonanță în sufletele noastre, ale tinerilor ortodocși.
Hristos în mijlocul nostru!” - Cristiana Chircu.
„Mulțumim IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru șansa oferită. Aceste zile au fost minunate, îmi pare rău ca s-au scurs așa de repede. Am cunoscut oameni MINUNAȚI cu care am format strânse legături de prietenie, cred eu, pentru mult timp în viitor. O să-mi fie dor de zilele petrecute împreună!” - Maria Bibire
„ITO2016 a însemnat pentru mine o experiență ce nu poate fi comparată cu nicio altă experiență din viața mea. În primul rând, am cunoscut multe persoane minunate. De la fiecare am învățat câte ceva. Dezbaterile de vineri şi sâmbătă mi-au arătat că nu sunt necesare mai mult de 30 de minute pentru a cunoaşte persoanele cu care urmează să colaborezi şi în fața cărora îți vei expune deschis ideile. În cadrul acestor dezbateri am întâlnit oameni apropiați sau nu de vârsta mea, care m-au uimit cu inteligența şi capacitatea lor de a coopera. Aceştia m-au inspirat şi m-au făcut să-mi doresc să am măcar un sfert din multiplele cunoştințe pe care le posedă. Am avut onoarea să întâlnesc oameni frumoşi: oameni ce au aceleaşi păreri ca mine şi oameni cu păreri diferite, dar care mi-au arătat că în unele situații adevărul este undeva la mijloc. Consider că cel mai important lucru pe care l-am înțeles este acela că nu contează locul din care vii. Noi, tinerii din Roman, Bacău, Onești, Moineşti, Buhuși și Sascut, alături bineînțeles de tinerii din toată țara şi nu numai, am cântat din toată inima cântece patriotice şi imnul ITO, care încă îmi răsună în inimă. Mulțumesc din tot sufletul, #ITO!” Oana Cercel
„ITO2016, Un eveniment de suflet pot spune ca a fost această întâlnire, deoarece ne călăuzește pașii spre calea mântuirii și ne pregătește cu adevărat să fim modele pentru tinerii din parohiile din care provenim. Aceste patru zile petrecute împreună au trecut foarte repede, rezultând ca au fost momente minunate și prețioase. Sper să ne mai întâlnim cu alte ocazii. Hristos in mijlocul nostru!” - Ștefan Daniil Cerbu
,, ITO2016, un minunat prilej de a cunoaște oameni deosebiți , de a participa la evenimente importante pentru viața noastra spirituală si de a ne insufla valori esențiale . Mă bucur că am făcut parte la această Intalnire a Tinerilor Ortodocși! „- Georgiana Pavăl.
(Pr. Daniel-Ionel Marari)