La Centrul eparhial de la Roman a avut loc marți, 17 februarie, întâlnirea membrilor Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Sub președinția ÎPS Arhiepiscop Ioachim, membrii Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului s-au întâlnit, marți 17 februarie, în sala de consiliu a Centrului eparhial de la Roman, în ședința de lucru premergătoare Adunării Eparhiale. Cu acest prilej, responsabilii sectoarelor din Administraţia Eparhială au prezentat sinteza activităţii pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice din anul 2014 la nivelul fiecărei subunităţi, pe baza dărilor de seamă. De asemenea, au fost dezbătute principalele aspecte financiar-contabile de la nivelul Centrului eparhial şi al subunităţilor. În partea a doua a lucrărilor au fost analizate propunerile de proiecte şi programe în vederea receptării şi aplicării, la nivelul Centrului eparhial, al protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor, a hotărârilor Sfântului Sinod cu privire la “Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii astăzi” şi ”Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”.