Membrii Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, s-au întâlnit în data de 22 ianuarie a.c., începând cu ora 11.00, în ședința de lucru premergătoare Adunării Eparhiale, care va avea loc joi, 24 ianuarie, la Parohia „Sf. Dumitru” din Bacău.
Ședința a debutat cu un cuvânt din partea Înaltpreasfinției Sale, care a reliefat rolul important pe care membrii Consiliului eparhial îl au în viața Bisericii și implicit în societatea românească aflată în continuă schimbare.
Apoi, a luat cuvântul părintele consilier administrativ Alexandru Zamfir care a făcut o succintă introducere a întrunirii ședinței Consiliului eparhial.
A urmat apoi citirea rapoartelor de activitate ale sectoarelor Administrației eparhiale, pe anul 2018, de către consilierii de resort, în vederea prezentării lor către Adunarea Eparhială, care va avea loc joi, 24 ianuarie, la Parohia „Sf. Dumitru” din orașul Bacău.
Preotul Alexandru Daniel Zamfir, consilier administrativ, a prezentat raportul Sectorului Administrativ-bisericesc, cumulând activitățile pentru toate departamentele: activitatea pastoral-misionară a chiriarhului, activitatea administrativă, a corpului de inspecție și control și a serviciului SSM.
Părintele Serafim Huzdup, consilier eparhial la Sectorul Agricol Silvic și locțiitor coordonator la Sectorul exarhat, a prezentat activitățile specifice zonei silvice și a evidențiat proiectul eparhial: Prețuiește viața, prețuiește natura! Tot acum s-a vorbit și despre viața duhovnicească din mănăstirile Arhiepiscopiei.
Preotul Laurențiu Segneanu, inspector la Corpul de Inspecție bisericească a prezentat activitatea de Constituire a Consistoriilor Eparhiale și a celor protopopești, vorbind și despre importanța disciplinei clerului.
A urmat prezentarea Sectorului Patrimoniu și Construcții, de către preotul consilier Gheorghe Paleu, care a prezentat implicarea Eparhiei în ajutorul oferit către Catedrala Națională a românilor, dar și lucrările de construcție a unor noi lăcașe de cult de pe raza Eparhiei.
Activitatea social-filantropică din cadrul Sectorului Misiune și Filantropie a fost prezentată de către preotul Eugen Ciprian Ciuche, consilier social-filantropic, care a arătat că Arhiepiscopia Romanului și Bacăului s-a implicat, prin Fundațiile și Asociațiile ce-și desfășoară activitatea în cadrul Eparhiei, în sprijinirea numeroaselor proiecte ce au vizat familiile defavorizate, copiii proveniți din familii fără venituri, bătrânii cărora nu mai are cine să le poarte de grijă.A fost amintită activitatea socială desfășurată cu multă responsabilitate de Așezământul social „Sf. Voievod Ștefan cel Mare-Hârja”, de Fundația „Episcop Melchisedec”- Roman, dar și de Fundația „Episcop Melchisedec” – Filiala Bacău.
Activitatea Sectorului Cultural a fost evidențiată de către preotul Valentin Băltoi, consilier cultural, care a menționat faptul că Eparhia a fost prezentă în numeroase activități inițiate pe sector sau în parteneriat cu alte instituții: primării, școli, asociații și fundații ș.a. Activitățile au fost structurate pe cinci coordonate: manifestări cultural-religioase; învățământ, activitate editorială, mass-media (site și Facebook), activitatea catehetică și de tineret. S-a pus accentul pe promovarea activităților cultural-catehetice cu tinerii și copiii, continuarea proiectelor eparhiale existente și inițierea unor noi programe pentru aceștia: cateheze, programe școală după școală etc. Aceste activități au fost reflectate în mass-media bisericească (site EPR, Facebook, Trinitas radio și TV, presa locală).
Activitățile Sectorului economic au fost prezentate de către preotul consilier Adrian Ciobanu, iar cele ale sectorului financiar de domnul Gheorghe Pricope, consilierul eparhial, care a propus spre aprobare bugetul de venituri şi cheltuieli, cu planificarea obiectivelor ce necesită finanţare pentru anul 2019.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a mulțumit colaboratorilor Centrului eparhial și părinților protopopi pentru activitatea desfășurată în mod pozitiv și cu responsabilitate, îndemnându-i să continue să lucreze și să țină sub atentă observație fiecare unitate de cult, precum și modul în care fiecare preot își împlinește misiunea sacerdotală. A remarcat faptul că membrii laici ai Adunării eparhiale s-au implicat, sprijinind activitățile Centrului eparhial și implicându-se în mod activ la aceste lucrări administrative, sociale, filantropice, culturale.
Ierarhul a menționat și faptul că, asemenea anilor anteriori, și în 2019, pe cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului se vor desfășura mai multe programe cultural-educative și social-filantropice la care sunt așteptați să se implice toți cei care iubesc Biserica.
֍
Consiliul Eparhial este, potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, organismul executiv al Adunării eparhiale și are în competență problemele bisericești, administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale și fundaționale pentru întreaga eparhie. Consiliul eparhial se compune din 9 membri (3 clerici și 6 mireni), aleși pe termen de patru ani de către Adunarea eparhială dintre membrii ei. Ședințele Consiliului eparhial sunt prezidate de ierarhul locului și la ele participă, cu vot consultativ, consilierii Centrului eparhial, în calitate de membri permanenți.