Cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, tinerii din Protoieria Sascut participanți la I.T.O.-2017 (Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși) de la Iași, ce se va desfășura în perioada 1-4 septembrie a.c., s-au reunit la sediul protoieriei pentru a pune la punct unele probleme privind întâlnirea de la Iași, delegat al Chiriarhului fiind PC părinte Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial pentru catehizare al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
În discuțiile purtate s-a subliniat de către părintele Ioan Negoiță, protopopul locului, responsabilitatea pe care o au tinerii participanți la evenimentul de la Iași, ca și reprezentanți ai tuturor tinerilor din întreaga protoierie, ducând cu ei dorința de a dezvolta relații de prietenie cu tineri din toate zonele României, din Europa și din lumea întreagă, în perspectiva unor schimburi de experiență ulterioare, pentru cunoașterea tradițiilor locale, a obiceiurilor și a felului de a fi al românilor de pretutindeni.
Tinerii care vor reprezenta Protoieria Sascut la întâlnirea de la Iași sunt: Chiper Mihaela, Cobuz Ana, Cerbu Ștefan-Daniil, Drilea Gerogiana, Dressnandt Alexandru, Radu Lucia-Nicoleta, Pașcu Gh. Nicolae, Petrea Ion-Adrian și Tănase Alexandra-Gabriela. Aceștia s-au angajat ca la întoarcerea de la Iași să organizeze, sub coordonarea Biroului de catehizare eparhial și ca voluntari ai Protoieriei Sascut, întâlniri cu tinerii din aria jurisdicțională a protoieriei, în cadrul cărora să le împărtășească din experiența inedită la care urmează a fi părtași.
(pr. Ioan Negoiță)