Întâlnire la început de an a ONG-urilor din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, joi 09 februarie 2023, la Centrul Rezidențial „Izvorul Tămăduirii” din cadrul Asociației socio-medicale „Siloam” și cu sprijinul Mănăstirii Tisa Silvestri, a avut loc prima întâlnire a ONG-urilor eparhiale din acest an. Întâlnirea a fost prezidată de către părintele Ilarion Mâță, consilier al Sectorului Social-Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

 

Ordinea de zi a întrunirii a debutat la primele ore ale dimineții, după adunarea tuturor reprezentanților organizațiilor, primul lucru comunicat de către părintele consilier fiind binecuvântarea și gândul cel bun al ierarhului pentru întreaga jertfă și misiune pe care fiecare membru alături de echipa sa, o îndeplinește în slujba lui Dumnezeu și a aproapelui.

În momentele următoare, fiecare organizație a prezentat bilanțul activităților din anul 2022, proiecte încheiate, în derulare sau propuneri de programe ce se vor a fi implementate pe parcursul anului 2023. A urmat apoi prezentarea calendarului evenimentelor prilejuite de Anul Omagial al pastorației persoanelor vârstnice, în același context fiind și prezentarea părintelui Răzvan-Dimitrie Radu, asistent social al Protoieriei Bacău, cu privire la necesitatea și viabilitatea înființării unui Centru de Socializare pentru vârstnici.

Partea a doua a întâlnirii a reprezentat un atelier de lucru în care participanții au realizat modelul ideal al asistenței și îngrijirii persoanei vârstnice în comunitate, urmând ca acest model să fie transpus în faptă pe parcursul acestui an în diferitele proiecte ce se vor derula în cadrul fiecărei organizații.

După finalizarea acestei activități au fost evidențiate concluziile zilei, precum și diversele intervenții ale membrilor asociațiilor prezente cu privire la noutăți de ordin legislativ, urmând ca la plecare, reprezentantul fiecărui ONG eparhial să resemneze parteneriatele cu Fundația „Episcop Melchisedec” pentru anul 2023.

Pr. Radu Dimitrie - Razvan