La Bucureşti a avut loc, în perioada 3 - 4 martie, întâlnirea reprezentanţilor mass-media din eparhiile ortodoxe din ţară. Din partea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, delegat la acest eveniment a fost preotul Alexandru Zamfir, consilier eparhial şi purtător de cuvânt al Centrului Eparhial de la Roman.
Reprezentanţii mass-media ai Eparhiilor ortodoxe de pe teritoriul României au participat joi şi vineri, 03 – 04 martie 2016, la o întâlnire cu reprezentanţii Centrului de Presă „Basilica” al Patriarhiei Române. Evenimentul a avut loc la Centrul pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” din Bucureşti. În cadrul întrevederilor organizate de Centrul de Presă „Basilica”, a fost evaluată comunicarea actuală a Bisericii şi au fost căutate metode noi pentru a răspunde nevoilor şi întrebărilor din societatea contemporană. După cum a precizat dl. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, scopul declarat al întâlnirii a fost „discutarea termenilor şi elementelor care vor compune o strategie de comunicare în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, dar şi o strategie de comunicare extra instituţională” adică „relaţia Bisericii Ortodoxe cu presa din România”.
„Comunicarea Bisericii ţine de vocaţia ei internă, de transmiterea mesajului teologic, duhovnicesc, care face parte din misiunea ei”, a mărturisit dl. Ionuţ Mavrichi, consilier patriarhal în cadrul Biroului de presă al Patriarhiei Române, subliniind faptul că „Biserica trebuie să fie prezentă şi în spaţiul media, iar comunicarea trebuie cumva structurată în funcţie de aşteptările fiecărui public (…) în sensul acesta, întâlnirea aceasta încearcă să pună la punct o strategie comună care să poată fi implementată la nivelul Patriarhiei Române”.
Purtătorii de cuvânt ai eparhiilor au mai discutat despre necesitatea unei adecvări la contextul socio-cultural a mesajului Bisericii, astfel încât acesta să fie receptat corect şi să ofere un conţinut de calitate publicului. „Ne-am întâlnit aici pentru a învăţa să putem să avem un punct de vedere comun şi să-l transmitem într-un mod cât mai accesibil, astfel încât să scăpăm de ceea ce pare a fi o lipsă de comunicare”, a declarat preotul Alexandru Zamfir, purtător de cuvânt al Centrului Eparhial de la Roman, delegat la această întâlnire din partea Eparhiei Romanului şi Bacăului.