Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, prezent la pomenirea de 7 ani a părintelui protopop Ioan Negoiță

Joi, 12 martie, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Păncești, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de un sobor numeros de preoți din Protoieria Sascut, au marcat prin rugăciune împlinirea a 7 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui protopop Ioan Negoiță.

Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de soborul preoților prezenți, sub protia părintelui protopop Alexandru Grigoraș.

Mai apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat împreună cu soborul preoților prezenți slujba Parastasului pentru cel care a coordonat timp de 9 ani Protopopiatul Sascut, slujbă în cadrul căreia a fost pomenit și părintele Ovidiu-Ionuț Cerbu, preot slujitor al Parohiei Păncești. La acest moment de rugăciune s-au alăturat și părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, și preotul Eugen Ciuche, protopop de Bacău.

La momentul comemorativ au participat credincioși din parohie, apropiați ai părintelui protopop, precum și foști colaboratori, care au păstrat un moment de reculegere și au adus un omagiu activității pastorale și misionare desfășurate de acesta de-a lungul anilor.

În cuvântul de mângâiere adresat familiei și enoriașilor, Înaltpreasfinția Sa a evocat personalitatea și slujirea părintelui protopop, subliniind devotamentul său față de Biserică și comunitate:

"Cei doi preoți ai dumneavoastră au făcut multe și mult vor fi răsplătiți! A face pomenire înseamnă a-ți aduce aminte, a face anamneză. Cei doi s-au străduit să șlefuiască chipul, icoana lui Hristos din ei, ca aceasta să strălucească în Lumina cea adevărată, să transpară Chipul lui Dumnezeu prin ei și să Se arate frumusețea lui Hristos care predomină tuturor frumuseților lumii și cele pe care le înregistrăm noi cu ochii noștri trupești sau cu ochii de gând și gândul are putere să treacă în transcendent, loc în care nu putem trece trupește. Plecarea fiecăruia din această lume este o trecere, un Paște, de aceea pentru noi moartea nu este atât de urâtă, ci ne dă o speranță pentru faptul că deschide o altă perspectivă spre o altă viață, care este deosebită de lumea aceasta. Ultimele cuvinte ale Mântuitorului au fost «Rămâneți întru iubirea Mea!», așa că, pomenindu-i, fiecare în felul său, ne aducem aminte de ei, care au lucrat sinergic în parohia aceasta și de aceea nu au fost doi preoți aici, ci unul, pentru că Biserica este monocefală, nu bicefală. Dumnezeu să îi așeze cu drepții, iar dumneavoastră să vi-i amintiți mereu, pentru că amintindu-vă mereu de ei, vă păstrați în legătură veșnică cu Dumnezeu!"

La rândul său, părintele protopop Alexandru Grigoraș a mulțumit Ierarhului pentru prezență, dar și tuturor celor care păstrează vie amintirea celor doi preoți pomeniți astăzi:

"Ne aflăm astăzi la un moment de comemorare și prăznuire a celui ce a fost și rămâne ctitorul și întâiul protopop al Protopopiatului Sascut, întâiul între preoți, părintele Ioan Negoită, care la îndemnul și cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Voastre a pus bazele lucrării noastre pe care o desfășurăm și astăzi aici în protopopiatul de sud al Eparhiei noastre. Ne-am întâlnit în împreună-rugăciune pentru vrednicul părinte Ioan în cadrul Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte Sfințite și l-am avut din nou pe părintele ca protos, în cadrul Sfintei Liturghii, în cadrul Liturghiei cerești acolo unde slujește alături de părintele Ionuț Ovidiu Cerbu care nu după mult timp l-a urmat către Împărăția lui Dumnezeu, către Jertfelnicul cel de Sus, unde împreună slujesc și ne pomenesc. De aceea, Înaltpreasfinția Voastră, vă mulțumim pentru că ne-ați acordat astăzi șansa de a ne întâlni din nou, preoții și credincioșii Protopopiatului Sascut pentru a ne aminti atât prin rugăciune, dar și prin aducere aminte de faptele acestora, de viețuirea lor cea plăcută lui Dumnezeu, de dragostea lor pentru slujbele Bisericii și pentru enoriașii care timp de trei decenii unul și două decenii celălalt, i-au slujit aici cu multă dragoste”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul „Teodosie Atanasiu” al Protopopiatului Sascut.

                                                                                         ***
Părintele protopop Ioan Negoiță a trecut la cele veșnice în cea de-a doua zi din prima săptămână a Sfântului și Marelui Post al anului 2019, după o suferință îndelungată.

Timp de 34 de ani a slujit cu demnitate și evlavie credincioșii care i-au fost încredințați spre păstorire în Parohia Păncești, județul Bacău.

A fost un preot instruit, gospodar și evlavios, apropiat de enoriași și de preoții săi, solidar cu cei aflați în suferință, implicat în numeroase lucrări de construire și înfrumusețare a lăcașurilor de închinare, precum și a așezămintelor cultural-educaționale și social-caritabile din Protopopiatul Sascut, asumându-și cu responsabilitate misiunile încredințate.

Din luna aprilie a anului 2010 a fost numit de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim protoiereu al Protopopiatului Sascut. Prin această ascultare a sprijinit cu multă căldură parohiile sărace ale Protoieriei Sascut, fiind un filantrop desăvârșit, ajutând financiar și material numeroase cazuri sociale de persoane aflate în dificultate.

Dumnezeu să-l odihnească în Împărăția Sa cea veșnică!

Pr. Apostu Ionuț Alexandru