„Împreună hrănim speranța” – a XII-a ediție a Colectei Naționale de Alimente

În Protopopiatul Moinești, sub coordonarea Băncii pentru alimente din Roman, colecta de alimente s-a realizat cu sprijinul și implicarea Asociației „FAPT – Mai bine împreună”, a Parohiei Leorda din Comănești și a Parohiei „Izvorul Tămăduirii” din Dărmănești. Datorită celor 38 de voluntari, s-au colectat aproximativ 3 tone de alimente, care vor fi dăruite familiilor aflate în dificultate. 

Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR și cele 9 Bănci Regionale pentru Alimente, alături de partenerii săi și mii de voluntari, a organizat, între 4 și 6 aprilie, ediția de Paște a Colectei Naționale de Alimente, una dintre cele mai ample inițiative de solidaritate din România. Campania, derulată sub îndemnul „Împreună hrănim speranța”, încurajează gesturile mici cu impact mare, pentru ca și cei aflați în dificultate să simtă bucuria unei mese de Paște.

Timp de trei zile, oamenii au putut dona în coșurile special amenajate aflate după casele de marcat ale magazinelor PENNY, LIDL și KAUFLAND, produse de bază precum ulei, făină, conserve (carne, legume sau fructe), paste, orez, zahăr, biscuiți, cereale, dulciuri sau alimente pentru copii. Fiecare pachet donat va ajunge, prin Rețeaua Băncilor pentru Alimente și ONG-urile partenere, la persoane aflate în dificultate: familii cu venituri mici, vârstnici singuri, copii din centre, mame singure sau persoane fără adăpost și mulți alți oameni în nevoie.

În Protopopiatul Moinești, sub coordonarea Băncii pentru alimente din Roman, colecta de alimente s-a realizat cu sprijinul și implicarea Asociației „FAPT – Mai bine împreună”, a Parohiei Leorda din Comănești și a Parohiei „Izvorul Tămăduirii” din Dărmănești. Datorită celor 38 de voluntari, s-au colectat aproximativ 3 tone de alimente, care vor fi dăruite familiilor aflate în dificultate. 

De menționat este faptul că din parteneriatul Asociației ,,FAPT - Mai bine împreună!, cu Banca pentru alimente din Roman, între 8 și 12 familii din parohiile Leorda - Comănești și ,,Izvorul Tămăduirii” - Dărmănești, primesc zilnic pachete cu alimente, încă din luna decembrie a anului 2023. Această activitate filantropică se realizează printr-o fructuoasă colaborare între parohii, între enoriașii de toate vârstele care se constituie ca mâini prelungite ale lui Dumnezeu. 

„Participarea la Colecta Națională de Alimente din acest an, înainte de Paște, a fost o experiență care m-a atins profund. Am simțit cum, prin fiecare pungă donată și fiecare zâmbet oferit, reușim să aducem un strop de speranță în viețile celor care trec prin momente grele”, a mărturisit Ionela Barbălată, voluntar în cadrul proiectului.

,,Voluntarii ridică în fiecare zi a săptămânii alimente perisabile din 5 magazine din Moinești și Comănești, apoi pregătesc pachetele care conțin carne, lactate, legume, fructe și le distribuie la domiciliile beneficiarilor. Oamenii implicați transmit zilnic avizele de însoțire a mărfii și listele cu beneficiarii pentru ca intrările si ieșirile produselor să fie operate în contabilitate. Este o muncă zilnică, presupune multă responsabilitate, transparență, dedicarea timpului pentru a-l cerceta pe aproapele și a-i înmâna atât hrană trupească, cât și sprijinul moral. Cererea, din partea beneficiarilor, este în creștere, însă efectivul de voluntari este activ și în piața muncii. O mărire a echipei voluntari ar diminua sarcina pe care aceștia cu mărinimie o poartă de 16 luni. Invităm în această frumoasă acțiune oameni care doresc să împlinească milostenia într-un mod concret, constant, eficient”, a declarat părintele Codrin Laslău, fondatorul Asociației FAPT.

(Pr. Andrei Alixandrescu)